Handbaliştii Ante Kuduz şi Saeid Heidarirad de la Dinamo au primit cetăţenia română și și-au luat numele neoficiale Vasile şi Andrei
Ante Kuduz şi Saeid Heidarirad, handbaliști de la CS Dinamo București, au depus jurământul de cetățenie şi au primit certificatele de cetăţeni români.
Ceremonia de depunere a jurământului organizată pentru Ante şi Saeid a fost oficiată, sâmbătă, de Gabriela Lenghel, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie.
Cei doi jucători de la CS Dinamo și-au luat și numele românești, neoficiale, de Andrei, pentru Saeid, și Vasile pentru Ante Kuduz.
Iranianul Saeid Heidarirad are 31 de ani şi evoluează la Dinamo din 2017, iar colegul său, Ante Kuduz, în vârstă de 27 de ani, este handbalist al clubului din Ștefan cel Mare, din 2018, cu o pauză de câteva luni în 2021.
CS Dinamo are meci, sâmbătă, în campionat cu SCM Politehnica Timișoara, din etapa 3 a Ligii Naționale. Partida se joacă în Sala Dinamo, de la ora 17:30.