Anthony Fauci: Ce e mai rău în pandemie abia urmează
Imunologul american Anthony Fauci apreciază că vor urma zile sumbre în contextul pandemiei de COVID-19 care continuă să facă ravagii în perioada sărbătorilor.
Expertul în boli infecţioase a declarat pentru postul de televiziune CNN că este de acord cu estimarea preşedintelui ales, Joe Biden, că ceea ce este mai rău din pandemie ar putea abia acum urma.
„Motivul pentru care sunt îngrijorat, şi care îi îngrijorează şi pe colegii mei din domeniul sănătăţii publice, este că am putea foarte probabil să asistăm la o creştere rapidă postsezonieră – mă refer la Crăciun şi Anul Nou – şi, aşa cum am descris-o, la o creştere după o altă creştere”, a spus Fauci în cadrul emisiunii State of the Union, difuzată de CNN.
„Dacă te uiţi la grafice, evoluţia cazurilor cu care ne-am confruntat pe final de toamnă şi ceea ce urma să fie începutul iernii este cu adevărat îngrijorătoare”, a mai spus imunologul.
Săptămâna trecută, Biden a spus că „cele mai negre zile” ale pandemiei vor urma.
Duminică, Fauci şi-a exprimat temerile în ceea ce priveşte o „posibilă înrăutăţire a situaţiei” în săptămânile următoare.
În luna decembrie, în Statele Unite s-au înregistrat peste 63.000 de decese confirmate ca fiind cauzate de coronavirus – cel mai grav bilanţ lunar de la debutul pandemiei.
Per ansamblu, Statele Unite au raportat cel mai mare număr de cazuri – peste 18,9 milioane – şi cele mai numeroase decese – peste 331.000 – la nivel global de la începutul pandemiei în această ţară.
Fauci a declarat duminică pentru CNN că estimează că va trebui să se vaccineze un procent cuprins între 70% şi 85% din populaţie pentru obţinerea imunităţii de turmă.
Peste 80 de milioane de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate la nivel global, virusul provocând peste 1,7 milioane de decese.