Antibioticele nu se vor mai elibera cu rețetă simplă (Proiect)

Publicat: 30 mart. 2023, 17:00, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
Antibioticele nu se vor mai elibera cu rețetă simplă (Proiect)
Antibiotice

Întrucât România este pe locul întâi în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice, ministrul Sănătății a declarat că ia în calcul ca aceste medicamente să nu mai poată fi eliberate nici măcar pe bază de prescripție simplă.  

”Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (…) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului”, explică ministrul Sănătăţii.

În prezent, România ocupă locul întâi în privința consumului de antibiotice și a circulației bacteriilor multirezistente. Pentru stoparea acestui fenomen, ministrul Sănătății a anunțat promovarea unui proiect de strategie națională de control al rezistenței la antibiotice.

”Este o consecinţă a faptului că România este de mulţi ani pe primele locuri în ceea ce priveşte consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente. Ţările care consumă raţional, aş spune, antibiotice, deci, se eliberează mai greu în farmacii, se dau întotdeauna antibioticele de primă intenţie, cu foarte mare dificultate se acceptă înlocuirea unui antibiotic decât când există evidenţe clinice foarte clare. Lucrul acesta trebuie ţinut sub control, pentru că suntem pe primele locuri în ceea ce priveşte bacteriile multirezistente, iar infecţiile asociate asistenţei medicale provocate de aceste bacterii pun vieţile în pericol. (…) Am promovat de curând proiectul strategiei naţionale de control al rezistenţei la antibiotice. Trebuie să facem paşi concreţi”, a precizat ministrul Rafila, citat de Agerpres.

Fenomenul rezistenței la antibiotice este prezent în grade diferite în toată Europa: nivelurile cele mai scăzute sunt înregistrate în nordul Europei, iar în țările din sud-estul continentului, cele mai ridicate.