Antifrauda, control masiv la operatorii ITP pentru autovehicule

Publicat: 19 iul. 2024, 11:31, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Antifrauda, control masiv la operatorii ITP pentru autovehicule

 

Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) susține că sistematic prin analiza integrată a datelor fiscale disponibile la nivelul ANAF și a celor disponibile la nivelul unor autorități de reglementare, pentru identificarea unor riscuri fiscale ce afectează semnificativ colectarea creanțelor fiscale, în anumite domenii specifice.

În cazul contribuabililor care efectuează ITP pentru autovehicule au fost identificate neconcordanțe semnificative între prestațiile efectuate și veniturile impozabile declarate. Astfel, la cei 600 de contribuabili selectați într-o primă fază la nivel național, inspectorii DGAF au identificat un număr foarte mare de prestații ITP nedeclarate din punct de vedere fiscal în anii anteriori, existând chiar și diferențe de peste 19.000 de prestații ITP nefiscalizate la un singur contribuabil.

Până în prezent, au fost finalizate 383 controale antifraudă în cadrul cărora au fost constatate creanțe fiscale suplimentare de peste 45 milioane lei.

Totodată, după o primă evaluare a rezultatelor, au fost constatate și efecte indirecte în planul conformării. În acest sens, în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost emise peste 100.000 bonuri fiscale în plus, adică o creștere cu 18% a numărului de bonuri fiscale, iar valoarea absolută a sumelor fiscalizate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) a crescut cu circa nouă milioane lei, reprezentând o creștere procentuală de 6%.

Un alt efect important al acțiunii DGAF, care indică o creștere consistentă în planul conformării la emiterea de bonuri fiscale, este faptul că, în perioada analizată, ecartul dintre numărul de prestații declarate la RAR și numărul de bonuri fiscale declarat la ANAF prin intermediul AMEF s-a redus cu 56%, ceea ce indică o reducere substanțială a serviciilor nedeclarate.

Controalele inspectorilor antifraudă vor continua până la diminuarea consistentă a riscului fiscal din acest domeniu și vor viza toți contribuabilii al căror comportament fiscal este evaluat ca fiind unul inadecvat, în cadrul analizei de risc.