Anularea bugetului pentru investiții: numai 10% din cele 27.000 companii care au aplicat ar putea primi finanțare
Bugetul Măsurii 3 de sprijinire a investițiilor ar trebui suplimentat de către guvern cu cel puțîn 500 milioane de euro, iar anularea lui ar avea un impact economic negativ. Peste 27.000 de companii au solicitat finanțare, însă există fonduri doar pentru 3.000 de firme (10%).
Bugetul Măsurii 3, numit și „Granturi pentru investiții acordate IMM”, destinat companiilor afectate de perioada pandemiei, dar care doresc să-și continue proiectele de dezvoltare și în acest an sau să își diversifice activitatea, ar trebui suplimentat cu cel puțin 500 milioane de euro sau chiar 1 miliard de euro, atrage atenția REI Finance Advisors, una dintre cele mai mari companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri europene nerambursabile și ajutoare de stat și singură companie de profil din România cu 8 birouri regionale.
În ciuda celor aproximativ 27.000 de aplicanți și al unui buget total de circa 478 milioane de euro, Guvernul României ia în calcul finanțarea pentru doar 10% dintre companiile care au aplicat, respectiv circa 3.000 de afaceri, dar analizează chiar și anularea propunerii de finanțare, lucru extrem de grav pentru IMM din România și pentru imaginea Ministerului Economiei.
Micile afaceri din România au depus în ultimii 3 ani proiecte doar pe alocări infime, parte din Programul Operațional Regional, asta deoarece fondurile alocate investițiilor în IMM au fost consumate integral la sfârșitul anului 2018 pentru perioada 2014-2020.
Cofinanțarea medie care depășește 50%, cu o valoare mare raportată la axele de pe fonduri europene de 20-30% – contribuție a benficiarului, arată nevoia acută de finanțare și necesită o suplimentare cu încă 500 milioane euro sau 1 miliard euro pentru investiții, dacă se vor face realocari.