Anumite regiuni s-ar putea separa de Rusia?
Fostul deputat rus Ilia Ponomariov, în prezent analist internaţional, consideră că, în viitor, unele regiuni rusești s-ar putea separa de Federația Rusă, iar statul rus va înceta să mai existe.
În opinia lui Ponomariov, teritoriile Caucazului de Nord (Cecenia şi Daghestan) ar putea fi primele care se vor separa de Rusia. „Există sentimente separatiste serioase în Tatarstan. Problema este că e înconjurat de alte teritorii ale Rusiei, iar independența sa este posibilă doar în urma prăbușirii complete a statului”, a spus analistul, într-un interviu pentru 24 Kanal.
Ilia Ponomariov nu crede, însă, în prăbușirea completă a Rusiei. „Rusia ca teritoriu unitar va rămâne şi după prăbușirea putinismului. Dar Rusia ca stat va înceta să mai existe. Ar putea fi o republică rusă, dar nu Federația Rusă pe care o cunoaștem astăzi”, este convins fostul deputat rus.
UNIAN aminteşte că, anterior, scriitorul Boris Akunin, de asemenea, a declarat că Rusia se va prăbuși și se va transforma într-o „țară închisă”. „Însă tristul scenariu rusesc este rău și pentru Ucraina, fiindcă Moscova nu îi va lăsa pe ucraineni să trăiască în pace”, a atras atenţia Akunin.