07:28, 11.09.2024 • ESENȚIAL
Anunț premier: Nu crește TVA la alimente și medicamente peste 9%
Vești bune pentru români: premierul Marcel Ciolacu a anunțat, sâmbătă, că nivelul TVA pentru alimente şi medicamente nu se va majora mai mult de 9%.
În ciuda insistențelor venite de la Bruxelles, care solicită măsuri ferme pentru ținerea sub control a deficitului, premierul își asumă menținerea TVA la nivelul actual.
„La produsele alimentare şi medicamente nu va creşte TVA mai mult de 9%. Este corect acest lucru şi o scumpire în zona de alimente şi medicamente ar duce la o scădere a nivelului de trai al românilor, cât şi la o creştere a inflaţiei”, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu.