Anunțul care aduce o rază de speranță în industria turismului

Publicat: 25 ian. 2021, 12:20, de Roxana Roseti, în Turism , ? cititori
Anunțul care aduce o rază de speranță în industria turismului

Consiliul Mondial al Turismului a anunțat că mai mult de 100 de milioane de locuri de muncă ar putea fi recuperate în industria turismului în 2021.

Statele iau în considerare reluarea călătoriilor, iar o recentă prognoză a Consiliului arată că se anunță o vară destinată călătoriilor, deoarece din ce în ce mai multe agenții de turism au înregistrat rezervări pentru vacanțe, potrivit travelpulse.com.

Consiliul a avertizat că aproximativ 174 de milioane de locuri de muncă din industrie sunt în pericol, însă estimările oficialilor sunt din ce în ce mai optimiste. În ciuda recuperării joburilor din turism, cifrele vor arăta în continuare o scădere de 17% fata de cele înregistrate in 2019. Cel mai bun scenariu al Consiliului implică o revenire a călătoriilor începând cu luna martie, având în vedere vaccinarea la nivel internațional, dar și respectarea normelor de protecție.