06:18 • Sănătate
Apa mării, infestată cu E.coli. Stațiunile de pe litoral, unde a fost descoperită bacteria
Pericol de infecție în stațiunile de pe litoral, unde a fost descoperită bacteria Escherichia Coli (E.coli), care poate cauza boli intestinale, în apa mării.
Bacteria a fost descoperită în apa mării din stațiunile Eforie Nord și Năvodari. În weekend, nivelurile au ajuns la peste 1.300 de unități, în Năvodari și peste 7.600 de unități în punctul Eforie NORD II, însă, ceea ce înseamnă cel mai mare nivel din această vară, potrivit Realitatea.net.
“Discutăm despre un episod pasager, restul probelor prelevate din zonă arată o calitate a apei bună, astfel că îmbăierea este permisă”, a declarat Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Constanța.
Specialiștii spun că nu este periculoasă contaminarea, fiind permisă îmbăierea în continuare.
Apa mării nu trebuie băută, însă, iar părinții trebuie să supravegheze copiii să nu înghită o cantitate mare de apă, avertizează medicii.