Apărarea împotriva inundațiilor, prioritatea zero în bazinul râului Trotuș

Publicat: 20 iun. 2024, 09:53, de Ziarul Puterea, în Advertoriale , ? cititori
Apărarea împotriva inundațiilor, prioritatea zero în bazinul râului Trotuș

Administrația Bazinală de Apă Siret continuă și în acest an lucrările de apărare împotriva inundațiilor în bazinul superior al râului Trotuș. Una din zonele puternic afectate de-a lungul timpului de revărsarea apelor este comuna Agăș. În ultimii ani, guvernul a alocat fonduri importante pentru reducerea riscului la inundații în această zonă, iar în prezent se apropie de finalizare etapa a treia a proiectului de amenajare.

Pentru a asigura populației protecție împotriva inundațiilor, lucrările sunt amplasate pe ambele maluri ale râului Trotuș, pe tronsonul cuprins între confluența cu pârâul Șugura și podul rutier din localitatea Preluci, dar și pe ambele maluri ale râului Cotumba, afluent de dreapta al râului Trotuș, în satul Cotumba, amonte de confluența cu pârâul Mănăstirea.

Râul Trotuș are maluri în general asimetrice și abrupte, albia minoră este largă, cu deschideri de 50-85 metri, iar viteza de curgere și capacitatea de transport sunt foarte ridicate, ceea ce provoacă aluvionări intense și prăbușiri de mal, în special pe malul drept. Prin urmare, s-a optat pentru realizarea de apărări de mal din gabioane umplute cu bolovani de râu și acoperite cu strat de beton, în lungime totală de 6739 de metri. De asemenea, pentru stabilizarea patului albiei se execută 16 praguri de fund din gabioane.

În ceea ce privește râul Cotumba, albia este îngustă și adâncă, cu pantă mare, astfel încât, în timpul viiturilor, procesul de eroziune este foarte ridicat. După viiturile din iunie 2021, malurile au fost foarte erodate, astfel încât unele case sunt în pericol de prăbușire. Prin urmare, și în acest caz a fost aleasă soluția apărărilor de mal din gabioane pe ambele maluri, pe o lungime totală de 504 metri, o atenție deosebită fiind acordată zonei unde casele sunt foarte aproape de malul apei, dintre care una are fundația chiar pe mal. De asemenea, pentru micșorarea pantei râului și reducerea vitezei de curgere, se execută 6 praguri din gabioane umplute cu piatră de râu.

Totodată, pentru mărirea capacității de transport a albiei râului Trotuș și a pârâului Cotumba și, prin aceasta, limitarea efectelor de inundare a malurilor, se execută concomitent cu lucrările de apărare de mal și lucrări de recalibrare a albiilor minore, prin excavații în zonele unde nu există secțiune suficientă, menținându-se însă traseul existent al cursurilor de apă.

Bazinul superior al râului Trotuș este caracterizat prin viituri rapide, cu efecte însemnate. Cauzele principale pentru producerea inundațiilor constau în: configurația văilor, aportul adus de scurgerile de pe versanți, capacitatea mică de transport a albiilor, precum și  despăduririle necontrolate. La acestea se adaugă, în formarea viiturilor, cantitățile de precipitații căzute în 24 de ore, care în zona respectivă pot atinge și depăși 160 l/mp.

În urma realizării lucrărilor de amenajare a albiei este asigurată stabilizarea albiei și a malurilor, iar riscul de inundare a zonelor riverane este redus semnificativ. Cel mai important, investiția are ca rezultat îmbunătățirea calității vieții populației și dezvoltarea economică și turistică a zonei.