Apex Alliance a investit 42 mil. euro în transformarea vechiului sediu al Marmorosch Bank în cincilea hotel din portofoliu

Publicat: 27 mai 2021, 06:00, de Răzvan Zamfir, în Turism , ? cititori
Apex Alliance a investit 42 mil. euro în transformarea vechiului sediu al Marmorosch Bank în cincilea hotel din portofoliu

Grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management, care deține și operează patru hoteluri în București, va inaugura, în această vară, Marmorosch Bucharest Autograph Collection aflat în Centrul Vechi din București. Hotelul este primul din România care se alătură brand-ului Autograph Collection Hotels, parte din portofoliul Marriot International.

Transformarea din fostul palat al Băncii Marmorosch-Blank, renumita bancă românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în hotel, a presupus o investiție de 42 de milioane de euro și a durat trei ani.

„Un proiect foarte interesant și important intră în portofoliul Apex Alliance. Marmorosch Bucharest, Autograph Collection a fost un proiect de anvergură, în care am investit multă grijă, pasiune și muncă. Unicitatea clădirii a necesitat ajutorul artizanilor locali și specialiștilor în restaurări, transformând-o într-un simbol al The Golden Age. În parteneriat cu Marriott International am construit aici un hotel cu o identitate unică, care oferă o experiență cu adevărat exclusivă. Marmorosch Bucharest va defini în continuare amprenta noastră, în dezvoltare, în industria de ospitalitate premium din România”, a declarat Gerhard Erasmus, CEO al Apex Alliance Hotel Management.

Marmorosch Bucharest are un total de 217 camere cu tavane înalte și ferestre mari, care oferă o experiența a designului interbelic, iar restaurantul Blank și Blank Bar & Lounge vor avea o capacitate cumulată de aproape 200 de oaspeți. Denumirea acestora a fost inspirată de persoana lui Mauriciu Blank, unul dintre fondatorii Băncii Marmorosch – Blank.

Hotelul dispune și de patru săli de conferințe, cu o capacitate însumată de peste 230 de persoane.

Apex Alliance Hotel Management operează cinci hoteluri în București, cu o capacitate totală de peste 1.000 de camere. Acestea sunt Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, Hilton Garden Inn Bucharest Airport, Courtyard Bucharest Floreasca, Moxy Bucharest Old Town și The Marmorosch Bucharest. Grupul a investit circa 120 de milioane euro până în prezent în proprietățile hoteliere din România.