APIA a început plătile în avans către fermieri pentru anul 2022
Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022, a început duminică, 16 octombrie, anunță Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), care are la dispoziție o sumă totală de peste 1 miliard de euro.
Cuantumurile pentru anul de cerere 2022 au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022 privind stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri.
Pentru sectorul zootehnic, avansul este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022.
Astfel, pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăţilor directe enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, prevăzut la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Campania de plăţi în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2022. APIA urmează să finanţeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din FEGA, cât şi pentru măsurile finanţate din FEADR.