14:53, 29.11.2024 • Internațional
APIA le răspunde protestatarilor: Subvențiile vor fi plătite integral până la 30 iunie 2024
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va realiza plata integrală a subvențiilor până la 30 iunie 2024, conform legislației în vigoare, după cum se arată într-un comunicat al agenției.
Precizările APIA cu privire la plata subvențiilor vin în contextul în care achitarea acestora constituie una din revendicările importante care i-au scos pe fermieri la proteste în aceste zile.
APIA transmite că, până la acest moment, a autorizat la plată o sumă totală de 1,66 miliarde euro, în perioada 16 octombrie 2023 – 11 ianuarie 2024, din care 1,5 miliarde euro reprezintă sume autorizate din fonduri europene şi naţionale pentru 714.041 fermieri care au depus cerere de plată în Campania 2023, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Plățile APIA
Astfel, defalcate, pe fonduri, sumele plătite de APIA reprezintă:
- 1,16 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)
- 254,52 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
- 86,2 milioane de euro – cofinanţare naţională din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI).
- 156,8 milioane de euro au fost autorizate pentru intervenţiile aferente măsurilor de piaţă, comerţ exterior, promovarea produselor agricole din FEGA şi ajutoare de stat din bugetul naţional
APIA precizează că plăţile se realizează numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale obligatorii de verificare şi control administrativ, control pe teren, clasic şi prin monitorizare.
„Transmitem fermierilor români să aibă încredere în APIA, mulţumindu-le totodată că sunt permanent alături de noi, într-o etapă care a venit cu provocările aduse de schimbările din PNS 2023-2027. Îi asigurăm pe fermieri că vom depune toate eforturile pentru realizarea integrală a plăţilor până la 30 iunie 2024, conform prevederilor comunitare în vigoare”, se mai menționează în comunicatul Agenției.