Aplicația care te avertizează dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19
Prima aplicație care te avertizează dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19, denumită First Contact, a fost lansată de ONG-ul Noi, Cetățenii împreună cu câțiva voluntari.
Aplicația nu are acces la datele DSP ca să știe cine a fost infectat cu COVID-19 sau nu, ci se bazează pe faptul că utilizatorii vor semnala singuri faptul că au fost infectați și vor permite aplicației să folosească această informație. Rămâne de văzut dacă se vor găsi suficiente persoane care să semnaleze în aplicație că au fost infectați astfel încât aplicația să devină relevantă.
Deocamdată, aplicația are doar 500 de descărcări în magazinul Android, un număr infim comparativ cu cei peste 400.000 de infectați din România.
Conform comunicatului, aplicația First Contact îi va avertiza rapid pe cei care au intrat în contact cu o persoană infectată cu Coronavirus, păstrându-se anonimatul tuturor celor implicați: atât cei care avertizează (cei infectați), cât și cei care sunt avertizați că au fost expuși contaminării (contacții celor infectați).
În prezent, doar cinci țări din Uniunea Europeană nu beneficiază de o astfel de aplicație. Utilizarea ei este simplă: odată ce este instalată, va avertiza utilizatorul dacă a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19. De asemenea, fiecare utilizator poate semnala dacă este infectat. Momentan, aplicația poate fi descărcată doar de către utilizatorii de Android.
Aplicația First Contact folosește tehnologia Bluetooth (Low Energy), o soluție care te asigură că nimeni, inclusiv autorități sau administratorii sistemului, nu pot afla cine ești, cu cine te-ai întâlnit, dacă ești infectat sau contact al unui infectat, fiindcă nimeni nu are acces la datele din telefonul tău.
Această soluție descentralizată, bazată pe Bluetooth și cu identificatori temporari este general recunoscută (inclusiv în Recomandările Comisiei Europene) ca fiind cea mai indicată pentru a asigura utilizatorii că nu se pot produce intruziuni în viața lor privată – ea fiind adoptată în 16 din cele 21 de țări UE în care s-au dezvoltat astfel de aplicații (incluzând aici și România). Excepțiile sunt Franța, Ungaria și Cehia, care folosesc o soluție Bluetooth, dar centralizată (cu prelucrarea datelor pe un server central), Bulgaria și Cipru, care au adoptat o soluție bazată pe localizare.
Spre deosebire de alte soluții Bluetooth (propuse și în România), în cazul First Contact nu este posibilă localizarea sau urmărirea utilizatorului (fie el și anonim) nici măcar pe baza semnalului Bluetooth, întrucât cheia de identificare a telefonului se schimbă frecvent.
Aplicația a fost testată riguros și pe scară mare, timp de mai multe luni, cu ajutorul a peste 600 de voluntari care au participat la programul de testare Beta, fără ca vreunul dintre aceștia să raporteze vreo problemă legată de securitatea datelor.
Proiectul a fost inițiat și realizat de ONG-ul Noi, Cetățenii împreună cu câțiva voluntari, specialiști în domeniul IT, și s-a derulat pe parcursul a 8 luni de zile.