Aplicația Waze aduce o nouă opțiune. Cum vor putea șoferii să raporteze poliția
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/image-66.jpeg)
Șoferii care folosesc Waze vor putea raporta radarele poliției atât de pe IOS, cât și de pe Android printr-un simplu buton care va exista în aplicație. Reprezentanții Waze au anunțat că își doresc să ajute participanții la trafic să depisteze camerele mobile de supraveghere a traficului într-un mod cât mai rapid.
Utilizatorii Waze pot vedea unde sunt plasate radarele de poliție doar printr-un buton
Deținătorii Waze au observat că multe opțiuni încarcă aplicația în ultima vreme, așadar, au ales să renunțe la ele. Un prim exemplu ar fi raportarea animalelor moarte pe carosabil, fiind mutată în secțiunea „pericole”, iar acestea au ajuns să fie considerate drept simple obiecte pe drum.
Pe de cealaltă parte, cea mai așteptată funcție a aplicației este raportarea camerelor de supraveghere a traficului. De-a lungul timpului, Waze a testat tot felul de variante pentru această opțiune. Chiar și posibilitatea de a elimina temporar semnalarea polițiștilor aflați peste drum, pe sensul opus. Cu toate acestea, feedback-ul utilizatorilor i-a făcut pe reprezentanți să reanalizeze schimbările. În aceste condiții, Waze a decis să adauge un alt tip de raport în categoria „Poliție”. Aici, există o opțiune specială pentru camerele mobile de supraveghere a vitezei, relatează ProMotor.
Vezi și: Mesajele șterse pe Whatsapp pot fi recuperate. Mulți utilizatori nu cunosc această funcționalitate
Șoferii vor avea un nou „aliat” împotriva radarelor
Astfel, utilizatorii pot să acceseze meniul de raportare și să meargă la secțiunea Poliției. Ei vor avea opțiunile:
- poliție general – atunci când vor vedea pe marginea drumului mașina autorităților;
- poliție ascunsă – atunci cand polițiștii sunt camuflați cu radare sau capcane de viteză.
La nivelul Uniunii Europene, astfel de camere mobile apar tot mai des pe drumuri pentru ca șoferii să reducă viteza. Radarele acestea pot fi uneori montate direct pe mașinile de poliție. În acest sens, Waze va implementa treptat actualizările menționate și vor fi disponibile în curând pe Android Auto și Apple CarPlay. Astfel, șoferii vor avea un „aliat” împotriva radarelor.