Aproape 100 de școli închise luni, din cauza ploii

Publicat: 29 sept. 2024, 20:29, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Educație , ? cititori
Aproape 100 de școli închise luni, din cauza ploii
Foto: adevarul.ro

Aproape 100 de școli vor fi închise luni, 30 septembrie, în județul Galați, potrivit datelor de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați. Anunțul a fost făcut de ministerul Educației, duminică după-amiază.

„În județul Galați a fost luată măsura suspendării activității didactice, pentru data de 30 septembrie 2024, în 98 de unități de învățământ, școli și grădinițe, (cu personalitate juridică și structuri) din 23 de localități”, scrie în informarea de la Minister.

„Precizăm că situația actuală, care include și evacuarea localităților afectate de fenomenele meteo extreme nu permite, în cazurile menționate, desfășurarea cursurilor în format online. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare”, se mai arată în același comunicat.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), județul Galați este sub cod portocaliu de ploi de duminică de la ora 20 și sub cod roșu de ploi de la miezul nopții până luni la ora 9.

„În județul Galați va ploua torențial și abundent. Cantitățile de apă vor fi în timp scurt de 40…50 l/mp, iar în partea de centru și de vest a județului, cu o probabilitate mare, de 80…100 l/mp”, precizează meteorologii ANM pentru perioada citată.

Lista școlilor închise în județul Galați luni, 30 septembrie:

  • Școala Gimnazială Nr. 1, Barcea
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Barcea
  • Școala Primară Nr. 4, Barcea
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 4, Barcea
  • Școala Gimnazială Nr. 2, Barcea
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Barcea
  • Școala Gimnazială Nr. 1, Băneasa
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Băneasa
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Roșcani
  • Școala Gimnazială Nr. 1 „Gheorghe și Maria Tașcă” Bălăbănești
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Bălăbănești
  • Liceul Tehnologic „Paul Bujor”, Berești
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Berești
  • Școala Gimnazială Nr. 1, Corni
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Corni
  • Școala Gimnazială Nr. 1, sat Măcișeni
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, sat Măcișeni
  • Liceul Tehnologic Nr. 1, Corod
  • Școala Gimnazială Nr. 1, Corod
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Corod
  • Școala Gimnazială Nr. 1, sat Blânzi
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, sat Blânzi
  • Școala Primară Nr. 1, sat Cărăpcești
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Cărăpcești
  • Școala Gimnazială „Elena Negri”, Costache Negri
  • Grădinița cu Program Normal „Elena Negri”, Costache Negri
  • Liceul Tehnologic Nr. 1, Cudalbi
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Cudalbi
  • Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Cuza Vodă
  • Grădinița cu Program Normal „Prichindel”, Cuza Vodă
  • Școala Gimnazială „Ștefan Istrate”, Fârțănești
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Fârţăneşti
  • Şcoala Gimnazială Nr. 2, Fârţăneşti
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, Fârţăneşti
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, sat Viile
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Viile
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, Folteşti
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Foltești
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, Frumuşiţa
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Frumușiţa
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Tămăoani
  • Şcoala Gimnazială „Petru Rareş”, Frumusiţa
  • Grădiniţa cu Program Normal „Petru Rareş”, Frumuşiţa
  • Şcoala Gimnazială „Dumitru Capraru”, Griviţa
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Griviţa
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Călmăţui
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, Jorăşti
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Jorăşti
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Zărneşti
  • Şcoala Gimnazială „Gheorghe Poalelungi”, Măstăcani
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Măstăcani
  • Şcoala Gimnazială Nr. 3, Măstăcani
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3, Măstăcani
  • Şcoala Primară Nr. 1, sat Chiraftei
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Chiraftei
  • Şcoala Gimnazială Nr. 2, sat Chiraftei
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, sat Chiraftei
  • Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, Pechea
  • Școala Gimnazială Nr. 4, Pechea
  • Grădinița cu Program Normal „Violeta”, Pechea
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 4, Pechea
  • Școala Gimnazială „Al. Moruzzi”, comuna Pechea
  • Școala Gimnazială Nr. 1, Pechea
  • Școala Gimnazială Nr. 3, Pechea
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 3, Pechea
  • Şcoala Gimnazială „Dimitrie Luchian”, Piscu
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Piscu
  • Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare”, Piscu
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, Piscu
  • Școala Gimnazială Nr. 1, comuna Slobozia Conachi
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Slobozia Conachi
  • Școala Primară Nr. 1, sat Izvoarele
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, sat Izvoarele
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, Suhurlui
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Suhurlui
  • Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, Târgu Bujor
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Moscu
  • Grădiniţa cu Program Normal „Căsuţa Piticilor”, Târgu Bujor
  • Şcoala Gimnazială „Grigore Hagiu”, Târgu Bujor
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Umbrăreşti
  • Grădiniţa cu Program Normal „Floare de Bujor”, Târgu Bujor
  • Liceul Tehnologic „Tudor Vladimirescu”, Tudor Vladimirescu
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Tudor Vladimirescu
  • Şcoala Gimnazială „Doamna Nica”, Valea Mărului
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, Valea Mărului
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2, Valea Mărului
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Mândreşti
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, sat Slivna
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Slivna
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Berești Meria
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, sat Balinteşti
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr.1, sat Balinteşti
  • Şcoala Gimnazială „Stroe S.Belloescu”, sat Pleşa
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Pleşa
  • Şcoala Primară „Andronachi Goga”, sat Aldeşti
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Aldeşti
  • Școala Gimnazială „Emil Panaitescu”, Cudalbi
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Cudalbi