10:40 • ACTUALITATE
Aproape 150.000 de persoane s-au programat pentru vaccinare de sâmbătă până duminică
Un număr de 145.981 de persoane s-au programat, de sămbătă până duminică, la ora 13,00, pentru vaccinare anti-COVID în noile cabinete care se vor deschide de luni şi în care imunizarea se face cu serul produs de compania Pfizer/BioNTech, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
Potrivit CNCAV, mai sunt locuri disponibile pentru programare la vaccinare în judeţele Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea.
Un număr de 130 de cabinete noi vor deveni operaţionale de luni pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer/BioNTech.
CNCAV preciza vineri că 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile în aceste cabinete, capacitatea fiecăruia fiind de 60 de persoane pe zi.
Se pot programa persoanele vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 fac parte din etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi.