Aproape 42 de milioane de maşini electrice circulă în lume. Peste jumătate din parcul mondial se află în China
Aproximativ 42 milioane de maşini electrice erau în circulaţie la finalul anului 2023 pe plan mondial, mai multe cu 50% comparativ cu anul 2022, potrivit datelor Centrului de cercetări în domeniul energiei solare şi a hidrogenului (ZSW) din Germania.
Mai mult de jumătate din parcul mondial de electrice se află în China
Potrivit institutului german, 23,4 milioane de maşini electrice erau în China, mai mult de jumătate din parcul mondial. Pe următoarele locuri, la mare distanţă, se află Statele Unite, cu 4,8 milioane unităţi, Germania cu 2,3 milioane, Franţa cu 1,6 milioane şi Marea Britanie cu 1,5 milioane unităţi.
Cifrele ZSW includ vehiculele complet electrice, hibride plug-in şi maşinile cu Range Extender.
Specialiştii apreciază că dominaţia Chinei se va menţine pe termen lung, creşterea în acest an fiind de 60%, mult mai puternică decât în alte ţări.
Anul trecut, cei mai mari producători de vehicule complet electrice şi hibride plug-in au fost chinezii de la BYD (cu peste trei milioane), compania americană Tesla (cu 1,8 milioane) şi grupul german VW (cu un milion unităţi).
Constructorii germani de prestigiu BMW şi Mercedes ocupă locul şase şi respectiv 10, cu 570.000 unităţi şi respectiv 400.000 unităţi.