Aproape 9.500 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 9.460 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 129 de decese, iar la ATI sunt internaţi 1.172 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.
„Până astăzi, 14 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 353.185 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 239.051 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 9.460 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, aratî GCS.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în creştere în Bucureşti, ajungând la 5,18. Sibiul are cea mai mare valoare a acestui indicator – 8,17, urmat de Cluj – 7,66.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 8.813 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 13.11.2020 (10:00) – 14.11.2020 (10:00) au fost raportate 129 de decese (73 bărbaţi şi 56 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bucureşti, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.919. Dintre acestea, 1.172 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.667.896 de teste. Dintre acestea, 37.040 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.204 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 15.836 la cerere.
Pe teritoriul României, 48.129 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.207 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 79.532 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 23 de persoane.