Aproape o treime dintre gospodăriile rurale nu au baie sau duş în interiorul locuinţei
Aproape o treime dintre gospodăriile rurale nu au baie sau duş în interiorul locuinţei, potrivit unei analize privind condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, în 2023, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Aproape 85% dintre gospodăriile din România au baie sau duş în interiorul locuinţei, în mediul rural numai 69,7%
Ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost anul trecut de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%, arată analiza INS.
Pe medii de rezidenţă, diferenţierile sunt foarte pronunţate la ambele tipuri de utilităţi, în principal din cauza slabei dezvoltări a sistemului public de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate în localităţile rurale, faţă de cele urbane.
Numai 69,7% dintre gospodăriile rurale beneficiază de avantajele oferite de existenţa unei băi sau a unui duş în interiorul locuinţei, proporţia păstrându-se şi în cazul dotării locuinţelor rurale cu un grup sanitar în interiorul locuinţei – 67,3%.
Gospodăriile din mediul rural al căror cap de gospodărie este o persoană salariată şi care au dispus de resurse financiare mai mari şi-au putut asigura cele două tipuri de utilităţi într-o proporţie mult superioară (86,2% dintre gospodăriile cu cap de gospodărie persoană salariată dispun în locuinţă de baie sau duş şi 84,1% dispun de grup sanitar).
Ponderea gospodăriilor din mediul urban care au locuinţele dotate cu baie sau duş a fost superioară cu 12,7 puncte procentuală faţă de mediul rural, iar cea a locuinţelor dotate cu grup sanitar al căror cap de gospodărie este o persoană salariată cu peste 14,6 puncte procentuale ponderile corespunzătoare din rural.
Pe de altă parte, INS semnalează că unele gospodării acuză efectul neplăcut al unor factori care afectează zonele în care sunt amplasate locuinţele.
Printre aceşti factori se remarcă în mai mare măsură zgomotul produs de traficul rutier, feroviar sau aerian (13,6% din totalul gospodăriilor), poluarea aerului (11,5%), zgomotul produs de persoanele din vecinătate sau de copii (6,2%), riscul unor incidente de tipul furturilor şi agresiunilor (6%) şi, respectiv zgomotul industrial sau comercial (2,7%).
11,5% dintre gospodării se confruntă cu una sau mai multe probleme serioase privind locuinţa
Ancheta realizată de INS mai relevă că 11,5% dintre gospodării se confruntă cu una sau mai multe probleme serioase privind locuinţa.
Printre cele mai frecvente probleme care afectează calitatea locuirii se regăsesc cele privind deteriorarea pereţilor, podelelor, tocurilor de ferestre (51,6% din totalul gospodăriilor care reclamă existenţa unor probleme ale locuinţei), lumina insuficientă (44,1%), igrasia în pereţi, podele sau fundaţia locuinţei (35,7%) şi scurgerile prin acoperiş sau pereţi (19,8%).