Aproximativ 900 de supraviețuitori ai Holocaustului au murit în 2020 de COVID-19, în Israel
Anul trecut au murit din cauza pandemiei de coronavirus în jur de 900 de supraviețuitori ai Holocaustului, a anunțat Biroul Central pentru Statistici.
Această cifră reprezintă 17% din numărul supravieţuitorilor Holocaustului care au fost contaminaţi, potrivit CBS.
În total, spre sfârşitul anului 2020 în Israel locuiau 179.600 de persoane ce au fost recunoscute ca fiind supravieţuitori ai Holocaustului de către Autoritatea pentru Drepturile Supravieţuitorilor Holocaustului. Circa 17.000 dintre ei au murit în timpul anului, conform Agerpres.
Toţi supravieţuitorii Holocaustului au vârste peste 75 de ani, iar în jur de 17% dintre ei au vârste peste 90 de ani.
În total, Israelul a înregistrat până acum 4.493 de decese cauzate de COVID-19.
Moshe Kantor, preşedintele Congresului Evreiesc European, a îndemnat luni ţările-membre ale Uniunii Europene să asigure accesul supravieţuitorilor Holocaustului la vaccinuri anti-COVID pe cât de repede posibil. El a făcut această declaraţie în timpul unui eveniment organizat online cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, eveniment găzduit alături de Comisia Europeană.
„În timpul vieţii lor, ei ai dat dovadă de o mare putere a spiritului, însă în actuala criză mulţi dintre ei au murit din păcate singuri şi în suferinţă, iar unii luptă acum pentru vieţile lor şi mulţi alţii suferă din cauza extremei lor izolări”, a spus Kantor. „Avem o datorie faţă de supravieţuitori, să asigurăm că ei vor putea să-şi trăiască ultimii ani de viaţă în mod demn, fără frică şi în compania celor dragi”, a adăugat el.