Aproximativ 97 600 de persoane au tranzitat granițele României în ultimele 24 de ore
Aproximativ 97.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 30.400 de mijloace de transport (dintre care 8.000 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore, informează duminică IGPF.
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 50.000 de persoane cu 15.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.600 persoane cu 14.600 mijloace de transport, precizează un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 35.600 de persoane şi 15.400 de mijloace de transport (3.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 17.300 de persoane cu 8.200 mijloace de transport.
Cu o zi în urmă, IGPF anunţa că prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 100.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 34.000 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare).
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde”, arată duminică IGPF, poliţiştii de frontieră au constatat 38 de fapte ilegale (14 infracţiuni şi 24 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 493.400 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.000 de lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 35 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 7 cetăţeni români din diferite motive legale.