Arabia Saudită: Ministrul afacerilor islamice obligă moscheile să reducă volumul megafoanelor
Un ministru saudit şi-a apărat decizia prin care a obligat mii de moschei din toată ţara să reducă volumul megafoanelor, în special în timpul chemării la rugăciune, o decizie controversată pentru acest regat ultraconservator, transmite AFP.
Ministerul afacerilor islamice Abdullatif al-Sheikh a ordonat săptămâna trecută moscheilor să îşi regleze megafoanele la o treime din volumul maxim şi să le limiteze utilizarea la chemarea la rugăciune şi nu la difuzarea de predici întregi. Această măsură a făcut imediat valuri în cercurile religioase şi conservatoare, Arabia Saudită fiind o ţară în care islamul este practicat cu stricteţe.
Ministrul afacerilor islamice a justificat această decizie invocând sănătatea şi bunăstarea copiilor şi a persoanelor în vârstă, deranjate de zgomot.
„Cei care doresc să se roage nu trebuie să aştepte chemarea la rugăciune a imamului”, a asigurat ministrul într-o înregistrare difuzată de televiziunea de stat. Posturile de televiziune difuzează deja rugăciuni şi predici despre Coran, a explicat el în continuare, sugerând că moscheile nu ar trebui să le mai difuzeze.
Într-o ţară care în care există zeci de mii de moschei, această decizie a fost bine primită, dar a dezlănţuit pasiuni pe reţelele de socializare. Un hashtag ce sugerează interzicerea muzicii în restaurante şi cafenele a fost distribuit de multe ori. Această măsură este în concordanţă cu politica de liberalizare dorită de prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al regatului, Mohammed bin Salman.
El a ordonat anularea mai multor interdicţii sau restricţii, cum ar fi interdicţia ca femeile să conducă automobile, şi a autorizat organizarea concertelor cu participare mixtă, bărbaţi şi femei, strict interzisă anterior. Aceste măsuri de relaxarea au fost bine primite de mulţi saudiţi într-o ţară în care două treimi din populaţie are sub 30 de ani.
Regatul saudit a limitat, de asemenea, prerogativele poliţiei religioase, temută în trecut, pentru că nu ezita, de exemplu, să alunge oamenii din mall-uri în momentele în care aveau loc rugăciunile.