Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite apără OPEC+ şi se opun expulzării Rusiei
Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au apărat marţi importanţa OPEC+ pentru stabilitatea pieţei energiei şi s-au opus ideii expulzării Rusiei din această alianţă, în contextul sancţiunilor impuse Moscovei pentru invazia în Ucraina, considerând că „nu trebuie politizate lucrurile”, relatează agenţia EFE.
Această poziţie a fost anunţată de miniştrii Energiei din Arabia Saudită, Abdulaziz bin Salman, şi EAU, Suhail al Mazrouei, la un panel la „World Government Summit 2022”, care a început marţi la Dubai, cei doi subliniind importanţa cooperării pentru securitate energetică între Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi cei 10 aliaţi externi, inclusiv Rusia, cooperare denumită OPEC+.
„În această organizaţie, unica noastră misiune este păstrarea securităţii energetice nu putem politiza lucrurile nu putem să aducem politica în organizaţie va trebui să facem o separaţie între politică şi energie”, a spus al Mazrouei.
„Dacă cerem unui membru să iasă, asta ar însemna că majorăm preţurile şi contrazicem ceea ce vor consumatorii. Cum ni se cere să lucrăm pentru a reduce preţurile şi, în acelaşi timp, ne contrazicem şi ni se cere să-l scoatem pe unul dintre membri”, a adăugat oficialul din EAU.
El a citat, ca exemplu, cazul Iranului şi Venezuelei, ţări supuse, de asemenea, sancţiunilor, „dar noi (OPEC) nu putem să facem asta, a adăugat, făcând referire la presiunile de a suspenda cooperarea cu Rusia, în contextul sancţiunilor impuse acestei ţări.
La rândul său, ministrul saudit al Energiei a subliniat că „Rusia produce în jur de 10 milioane de barili de petrol pe zi, ceea ce reprezintă 10% din consumul mondial, pe lângă o cantitate importantă de gaze este vorba despre o contribuţie mare”.
„În Arabia Saudită şi, de asemenea, în Emirate, separăm lucrurile. Când intrăm în clădirea OPEC lăsăm politica afară. Această idee a fost transferată şi la OPEC+, pentru că, în caz contrar, nu am fi putut trata cu ţări precum Iran sau altele”, a explicat ministrul saudit.
Însă, nici Bin Salman, nici Al Mazrouei nu au spus dacă OPEC+ intenţionează o creştere a producţiei mai mult decât cei 400.000 barili pe lună în plus, în pofida presiunilor consumatorilor, în special Statele Unite şi Uniunea Europeană, pentru o majorare care să frâneze avansul istoric al preţurilor.
În timp ce ministrul din EAU a subliniat că „lumea uită de capacităţile de producţie şi de necesitatea resurselor financiare şi a investiţiilor” pentru creşterea producţiei, cel saudit a reamintit că „dacă nu era OPEC+ nu am fi putut menţine acum continuitatea energiei”.