Afișe la intrarea în localurile din Arad în care lucrează persoane vaccinate anti-Covid

Publicat: 28 apr. 2021, 19:06, de Raluca I. Heroiu, în ECONOMIE , ? cititori
Afișe la intrarea în localurile din Arad în care lucrează persoane vaccinate anti-Covid

Localurile din Arad în care angajaţii sunt vaccinaţi vor fi semnalizate ca fiind „sigure pentru clienţi” prin afișe.

Vor fi considerate sigure acele restaurante, terase și cafenele în care peste 90% dintre angajaţi au fost imunizați anti-Covid-19.

Aceste localuri vor fi semnalate prin afișe ce vor fi amplasate la intrare.

Conform Agerpres, în urma unor discuții dintre reprezentanții DSP Arad și ai HoReCa privind susţinerea campaniei de vaccinare și vaccinarea cât mai multor angajaţi, mai mulţi patroni de localuri au anunțat că vor sprijini demersul autorităţilor şi speră că în jur de 1.000 de angajaţi ai localurilor din municipiul Arad vor fi vaccinaţi la „Maratonul Vaccinării”, din 7 – 9 mai.

În cadrul campaniei de vaccinare a angajaților vor fi folosite vaccinuri de la Pfizer/BioNTech.  

Directorul DSP Arad, Horea Timiş, a spus că restaurantele, cafenelele şi alte localuri în care cel puţin 90% dintre angajaţi sunt vaccinaţi vor fi semnalizate drept „sigure pentru clienţi”.

„Ne dorim să devenim primul judeţ care să deschidem HoReCa. Acolo unde se va depăşi gradul de vaccinare de 90% în rândul angajaţilor, vom semnaliza locaţia ca locaţie sigură, cu sigla HoReCa şi cea a Direcţiei de Sănătate Publică Arad”, a spus Horea Timiş.