Arafat: 20 de cadre medicale din Republica Moldova vor veni la Spitalul de la Leţcani
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că 20 de cadre medicale din Republica Moldova vor veni în România şi vor activa în cadrul Spitalului de la Leţcani.
De asemenea, conform șefului DSU, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a comunicat că urmează să aducă în România 200 de concentratoare de oxigen.
“Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne-a comunicat că urmează să aducă în România 200 concentratoare de oxigen, de opt litri capacitate, urmează să stabilim capacitatea modalitatea de transport împreună cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, să vedem cum vom rezolva, dacă vom merge noi sau dacă le vor aduce, asta e în curs de discuţie, dar deja procedurile sunt în curs”, a declarat Raed Arafat, vineri, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că Italia şi Germania au trimis României anticorpi monoclonali.
“Până acum Italia ne- a trimis doze deja 5200 de doze de anticorpi monoclonali. Sunt în desfăşurare procedurile de transfer şi de preluare a 12.700 de doze din Germania tot de anticorpi monoclonali care urmează să ajungă în cursul săptămânii viitoare. Astăzi, în seara asta şi mâine, o să le recepţionăm oficial, ajung din Danemarca opt concentratoare şi 15 ventilatoare de transport. Astăzi am dat acceptul pentru o cantitate de medicamente necesară în secţiile de Terapie Intensivă şi care, având în vedere numărul pacienţilor, putem să ajungem la o problemă de furnizare de către firme şi atunci avem o ofertă din Franţa pentru medicamente de acest gen care va fi acceptată astăzi”, a explicat şeful DSU.
El a precizat că Republica Moldova a decis să trimită 20 de cadre medicale în România.
“Astăzi, am primit prin Ministerul de Externe şi către Ministerul Sănătăţii şi către Ministerul Afacerilor Interne, oferta Republicii Moldova de a trimite cadre medicale, iar în urma consultărilor şi cu domnul preşedinte şi cu domnul prim-ministru şi cu ministrul Cseke, bineînţeles, a fost discutată problema asta, s-a decis acceptarea acestei oferte. Vor fi cadre medicale în număr de 20, care se vor deplasa şi vor fi folosite chiar la Iaşi, la Spitalul Leţcani, pe lângă cadrele militare şi civile care lucrează acolo”, a mai afirmat Arafat.
El a mai transmis că urmează să fie emise documentele temporare de practică medicală pentru medicii şi asistenţii medicali care vin din Republica Moldova.