Arafat a trimis echipaje în Gorj, unde a fost cutremurul de 4,4 azi dimineață. Prefectura a fost evacuată

Publicat: 17 feb. 2023, 13:15, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Arafat a trimis echipaje în Gorj, unde a fost cutremurul de 4,4 azi dimineață. Prefectura a fost evacuată

Cutremurul cu magnitudine de 4,4 de azi demineață, din Gorj, a pus autoritățile pe jar, ce-i drept, cam târziu. Prefectura a fost evacuată, iar DSU trimite special oameni acolo.

Încă un cutremur a avut loc, vineri, în Gorj. Seismul a avut magnitudinea de 4,4 și a fost precedat de alte două cutremure mai mici. Prefectura județului a fost evacuată.

DSU transmite că au fost trimise echipaje în recunoaștere de la fiecare subunitate din județele unde a fost resimțit cutremurul.

Citește și: Un nou cutremur s-a produs în Oltenia. Magnitudinea a fost de 4,4. Specialiștii spun că vor urma replici

Nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, însă DSU anunță că au fost trimise echipaje în recunoaștere de la fiecare subunitate din județele unde a fost resimțit cutremurul de vineri, care a avut magnitudinea 4,3.

Citește și: Bucureștiul care stă să cadă la cutremur: barajul Ciurel, un sfert din clădiri, o treime din spitale

„Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.

Seismul a avut loc la o adâncime de 8.7 kilometri și a avut o magnitudine de 4,3, conform datelor publicate pe site-ul INFP.