Arafat, despre noua tulpină de coronavirus: În cazul celor care se îmbolnăvesc nu înseamnă că va creşte riscul ca ei să aibă o formă mai gravă a bolii
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, spune că cei care se infectează cu noua tulpină a Covid-19 au aceleași simptome ca cele cunoscute deja, însă diferența este că se răspândește mult mai repede.
”Tulpina, într-adevăr, are o contagiozitate mai mare. Cei care se îmbolnăvesc, chiar dacă creşte numărul lor şi poate să aibă un impact asupra sistemului sanitar, cei care se îmbolnăvesc nu înseamnă că va creşte şansa ca ei să aibă o boală mai gravă prin noua tulpină. Noua tulpină se pare că duce la simptomele şi la semnele şi la procentele de agravare pe care le are şi tulpina care e predominantă şi pe care am şi avut-o până acum. Dar faptul că se răspândeşte mult mai repede, faptul că există şansa ca răspândirea ei să fie cu 70 la sută mai agresivă ca şi infecţiozitate, normal, poate să crească brusc numărul celor infectaţi”, a declarat Raed Arafat la Digi24.
Arafat a adăugat că din această cauză, România şi alte state europene au limitat transporturile în şi dinspre Marea Britanie.
”Acesta este motivul pentru care preventiv s-au luat nişte decizii de către mai multe ţări europene, nu numai în România, pentru a limita zborurile, pentru a induce carantina obligatorie pentru cei care sosesc. Şi unele ţări au luat aceste măsuri pe 10 – 14 zile, altele pe 48 de ore, în aşteptarea unei analize mai clare şi a unei eventuale decizii la nivel european. De exemplu, Franţa a luat o decizie de a închide transporurile aviatice, dar şi terestre şi feroviare, până ce în 48 de ore să se ajungă la o analiză mai amplă şi la o decizie mai clară pe acest domeniu. Noi am luat decizia pe 14 zile, sunt ţări care au luat decizia pe 10 zile şi sunt ţări care au luat decizia pe perioade mai scurte”, a mai declarat secretarul de stat.
Raed Arafat a precizat că România urmează să analizeze noua situaţie şi că va lua măsurile ce se impun, însă o panică nu este justificată, odată cu apariţia noii tulpini de coronavirus.
”Urmează să analizăm situaţia. Dacă vedem că această situaţie nu mai necesită aceste măsuri, noi putem să renunţăm la ele. Dacă vedem, totuşi, că această situaţie necesită măcar păstrarea carantinării faţă de cei care vin din Marea Britanie, , acest lucru va fi păstrat. Bineînţeles că aici mai sunt şi alte situaţii şi ştiu de la colegii de la Ministerul de Externe că deja au stabilit un număr de contact pe cei care au rămas blocaţi, în sensul în care nu mai pot pleca către Franţa prin calea ferată sau nu mai pot lua avioanele, să fie asistaţi de Consulatul României la Londra. Nu se jusifică o panică în acest sens”, a mai declarat Arafat.