Arafat: Nu se discută despre carantină sau închiderea de activități
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că nu se discută în prezent de închiderea unor activități economice sau de carantină, dar vor fi luate măsuri suplimentare în cazul creșterii numărului de infectări cu coronavirus.
El a de clarat, la Târgu Mureș, că este posibilă luarea unor măsuri locale, cu controale intensificate pentru stoparea creșterii infectărilor. „Nimeni nu a vorbit concret de o stare de urgență. Trebuie totuși instituite măsuri în zonele unde cifra este mai mare, incidența e mai mare”, a spus Arafat.
Şeful DSU a spus că în această perioadă este foarte importantă cooperarea populaţiei, care trebuie să păstreze regulile de distanţare şi cele de igienă.
„Fără discuţie aceste măsuri sunt necesare şi cea mai necesară este colaborarea oamenilor, precum purtarea măştii, respectarea regulilor de distanţare şi acesta este cel mai important lucru. Dacă asta nu se rezolvă, atunci degeaba luăm măsuri dacă oamenii nu le respectă”, a arătat Arafat.
Şeful DSU a mai spus că într-adevăr toamna apar virozele şi gripele şi că tocmai de aceea este foarte important ca populaţia să poarte mască şi să respecte normele de igienă personală.
„Problema gripei sezoniere este că se combină cu prezenţa acestui virus şi normal că persoanele vulnerabile sunt vulnerabile şi la unul şi la altul, iar asta pune viaţa lor în pericol mai mare. De aici noi insistăm pe partea de prevenire şi vaccin. Totuşi purtarea măştii previne şi gripa sezonieră şi riscul de infectare, aşa că revenim la purtarea măştii şi igienă, care sunt mai importante”, a declarat Raed Arafat.