Aranjamentele mafiote ale șefului ADS, George Sava, cu o firmă fantomă din Popești-Leordeni EXCLUSIV
Arestarea de către DNA a unui director din cadrul Agenției Domeniile Statului (ADS.), a scos la lumină aranjamentele incredibile de tip mafiot regizate de către directorul acestei instituții, George Sava, impus cam pe lângă lege de către ministrul Agriculturii Petre Daea.
DNA: Directorul Ionel-Marius Nuță ar fi pretins, pentru el și pentru alte persoane, de la un om de afaceri suma totală de 350.000 euro”
Pe 22 martie 2023, DNA l-a reținut pe Ionel-Marius Nuță, director al Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul Agenției Domeniile Statului (A.D.S.), pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. În ordonanța procurorilor DNA se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 24 ianuarie – 20 martie 2023, inculpatul Nuță Marius Ionel, funcționar în cadrul Agenției Domeniile Statului (A.D.S.), ar fi pretins, pentru el și pentru alte persoane, de la un om de afaceri (martor în cauză), suma totală de 350.000 euro pentru „a-l ajuta” pe acesta din urmă să încheie cu ADS un contract de arendă pentru o suprafață de 650 ha de teren agricol, situat într-o comună din județul Giurgiu. În contul aceleiași sume de bani, inculpatul i-ar mai fi promis omului de afaceri că îl va sprijini să concesioneze respectiva suprafață de teren pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe încă 10 ani.
În contextul menționat mai sus, martorul i-ar fi remis inculpatului Nuță Marius-Ionel suma de 90.000 lei, ce reprezenta o primă tranșă din suma pretinsă inițial. Ulterior, cu toate „eforturile” depuse de inculpat, licitația privind arendarea terenului respectiv a fost câștigată de o altă persoană. Dar, ceea se ascunde în spatele acestui comunicat DNA este de a dreptul incredibil, scoțând la iveală o serie de aranjamente de tip mafiot regizate de către controversatul director general al ADS, George Sava, cu girul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Lege n-are nicio relevanță pentru George Sava
Povestea acestui aranjament de la ADS este una incredibilă prin care statul român este păgubit cu sume uriașe tocmai de cei care au fost numiți să protejeze patrimoniul public.
Cele 650 ha scoase la licitație de către ADS spre arendare se află în localitatea giurgiuveană Băneasa. Numai că ADS condus de George Sava nu putea organiza această licitație fără acordul celui care a avut până acum acest teren în concesionare. De ce? Conform legislației în vigoare, cel care a avut în concesionare a acest teren, al cărui nume pentru moment nu îl facem public întrucât este o anchetă în curs, are drept de preemțiune la licitație pentru că este proprietarul terenului unde se află instalațiile de irigat.
Mai mult, cel care a avut în concesionare acest teren are și hotărâre judecătorească definitivă din care reiese clar că este proprietarul terenului unde se află aceste instalații de irigat. Dar, directorul general al ADS, George Sava, n-a ținut cont de prevederile legale în vigoare și a încredințat concesionare celor 650 de ha de teren de la Băneasa către firma Agroleand Solutions SRL din Popești-Leordeni, nr.11, camera 1, care s-a angajat să achite către ADS o redevență anuală de 3,1 tone/ha, adică de 560.000 de euro. Dar, surpriză!
O firmă dintr-o magazie din Popești-Leordeni, fără niciun angajat, vrea 20.000 ha de la ADS
Această firmă administrată de către Paul Șerban, care și unicul acționar, nu are niciun angajat, iar în 2021 a avut o cifră de afaceri de 80.644 de lei și un profit de 6.068 de lei.
Sediul social al acestei firme se află într-o curte dărăpanată din Popești Leordeni, mai exact într-o așa zisă magazie (vezi FOTO).
Cu toate acestea, potrivit informațiilor noastre, firma din Popești Leordeni vrea să concesioneze în acest an de la ADS vreo 20.000 ha. Și acest aspect reiese și din împuternicirea dată de administratorul și acționarul firmei din Popești-Leordeni pentru persoana care să-l reprezinte în relația cu ADS- Ariton Cristian-Harry (vezi documentul în facsmil).
Adjudecare contestată, dar ignorată de directorul George Sava
Mai mult, directorul general al ADS, George Sava, a încheiat contractul de concesionarea a celor 650 ha de la Băneasa-Giurgiu către firma din Popești Leordeni, deși exista o contestație depusă la ADS de care n-a ținut cont cu toate că prevederile legale ale ADS privind organizarea licitațiilor sunt foarte clare: ”În situația în care vor fi depuse contestații formulate de către ofertanții respinși după încheierea procesului verbal de adjudecare, termenul de cinci zile lucrătoare de întocmire a contractului de arendă cu ofertantul declarat adjudecător până în momentul soluționări contestațiilor” (vezi documentul în facsimil).
Mai mult, potrivit informațiilor noastre, George Sava l-a trimis pe directorul Ionel Marius Nuță, un pensionar MApN angajat cam pe lângă lege la ADS, să-i ceară celui care contestase licitație suma de 350.000 de euro ”că așa a zis domnul director George Sava”, iar ”acești bani sunt pentru încă patru persoane”. Ce s-a întâmplat mai departe reiese din comunicatul DNA.
Șmecheria lui Sava de păgubire a bugetului de stat
Însă, ceea ce nu s-a menționat în comunicatul DNA este faptul că directorul general George Sava a inclus în caietul de sarcini al acestei licitații o șmecherie. Cele 650 ha de teren de la Băneasa a fost incluse în categoria a II-a de folosință, deși până atunci erau de categoria a III-a și a IV-a. De fapt, șmecheria este foarte simplă. După adjudecarea licitației, concesionarul face un studiu pedologic din care reiese că terenul este de categoria a III-a și a IV-a și nu de categoria a II-a cum s-a precizat în caietul de sarcini. Cu acest studiu merge la ADS și cere ca redevența să fie micșorată pentru o cantitatea mult mai mică, și bineînțeles ADS este de acord că deh … doar așa se înțeleseseră înainte de licitație. Astfel, se încheie un act adițională unde se stipulează o redevență mult mai mică decât cea adjudecată prin licitație. Ca atare, statul este păgubit cu sume uriașe rezultate din diferența de la adjudecarea licitației de concesionare și suma achitată după noul studiu pedologic și redevența menționată în actul adițional. Această inginerie se face numai cu acordul conducerii ADS, adică a lui George Sava.
Încă un teren adjudecat de firma fantomă din Popești-Leordeni și multe semne de întrebare
De asemenea, mai trebuie precizat că sereleul-magazie din Popești Leordeni fără niciun angajat care și-a adjudecat pentru 560.000 de euro concesionarea celor 650 ha de la Băneasa-Giurgiu a mai câștigat deja o licitație de la ADS. Este vorba de încă 200 ha de teren în localitatea Frumușani-Buzău pentru care o redevență anuală de 3,5 to/ha, adică vreo 250.000 de euro. Firesc se naște un mare semn de întrebare: De unde au provenit banii pentru adjudecarea celor două licitații, adică peste 800.000 de euro, dacă firma din Popești-Leordeni a avut în ultimul an un profit de doar 6.000 de lei? Oare nu cumva, Paul Șerban este doar interfața pentru altcineva, el fiind doar ”săgeata” altuia sau a altora? Cu siguranță, DNA va clarifica acest mic-mare amănunt, dar mai ales rolul jucat de directorul ADS George Sava în aceste licitații organizate de la venirea sa la șefi ADS.
Cine este George Sava
PUTEREA a semnalat de mai multe ori în decursul anului trecut o mulțime de aranjamente țesute de către ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, pentru impunerea și menținerea la șefia ADS a buzoianului George Sava.
De asemenea, tot PUTEREA a semnalat că George Sava este cel care a adus în ADS o domnișoară-Andreea Constantinescu, care n-are nicio legătură cu activitatea instituție, dar ea taie și spânzură că deh e …favorita lui George Sava (Cine conduce Agenția Domeniilor Statului cu girul lui Petre Daea). Mai mult, George Sava a spus apropiaților și pe la chefurile unde participă că Daea este un bătrân depășit și el o să fie ministrul în locul acestuia.
Întâmplător sau nu, în ziua când directorul Marius-Ionel Nuță a fost arestat de DNA, directorul general George Sava trebuia să vină la serviciu dar și-a prelungit imediat concediul medical!