Arcelik, proprietarul brandului Arctic, a lansat o emisiune de obligațiuni verzi de 300 mil. euro
Arçelik, unul dintre principalii producători de electrocasnice din România, proprietar al Arctic, a lansat o emisiune de obligațiuni verzi, o premieră pe piețele internaționale pentru o companie industrială din Turcia.
Arçelik a mandatat J.P. Morgan Securities plc, Merrill Lynch International și MUFG Securities EMEA plc să se ocupe de ofertarea obligațiunilor listate pe Euronext Dublin Stock Exchange. Obligațiunile verzi emise pe 27 mai 2021 cu o valoare nominală de 350 milioane de euro au o maturitate de cinci ani și scadența la 27 mai 2026. Obligațiunile au fost valorizate la 3%, cu o rată anuală a dobânzii de 3%.
Arçelik își propune să utilizeze obligațiunile pentru finanțarea proiectelor sale verzi eligibile, inclusiv produse eficiente energetic și adaptate economiei circulare sau promovarea principiului eficienței energetice în procesul de producție. Fondurile vor merge, de asemenea, și către inițiativele companiei legate de tratarea apelor reziduale, managementul sustenabil al apei, prevenirea și controlul integrat al poluării, energie regenerabilă și clădiri verzi.
„Succesul emisiunii de obligațiuni verzi demonstrează încrederea investitorilor în abilitatea Arçelik de a implementa proiecte ESG. Obligațiunile sunt un instrument pentru a ne diversifica opțiunile de finanțare prin intermediul unui mecanism cu o creștere rapidă, care ne oferă acces la o bază mai largă de investitori pe termen lung și investitori în proiecte verzi. De asemenea, acestea subliniază angajamentul nostru pentru mediu și sustenabilitate și ne permit să fim în continuare lideri la acest capitol în industrie”, a declarat Polat Şen, Chief Financial Officer Arçelik.
Arçelik operează în aproape 150 de țări, cu 12 mărci (Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Altus, Dawlance, Voltas Beko) și peste 35.000 de angajați. Operațiunile globale ale Arçelik includ birouri de vânzări și marketing în 43 de țări și 22 de fabrici în 8 țări. Ca a doua cea mai mare companie europeană de electrocasnice, Arçelik a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri consolidată de 5 miliarde de euro.