Arde toată țara de când s-a întors Ponta la Palatul Victoria
Ca un făcut, cel împins afară din Guvern după tragedia de la Colectiv, s-a întors la Palatul Victoria. Și nenorocirile au reapărut.
A explodat Crevedia, a luat foc IOR-ul, fabrica de armament de la Dragomirești a tremurat că ardea la doi pași de ea, subteranul unui mall din Timișoara s-a aprins, restaurantul Intim din Călărași s-a făcut scrum, hectare întregi de lângă pădurea Băneasa s-au înnegrit, un bloc din Huși a ars ca o torță, tramvaiele 16 și 36 au rămas nemișcate, căci ardea vegetația în zona Petricani, a fost foc la o școală de lângă Galați, au ars case și magazii în diverse locuri ale țării… Tragedii peste tragedii, doar în ultimele 10 zile. „Arde țara pentru că s-a întors Victor Ponta la Palatul Victoria”, ar suna ca o glumă.
Omul care conducea guvernul când a avut loc tragedia de la Colectiv, a revenit pe post de consilier al premierului Marcel Ciolacu și, în loc să stea departe de ideile și pseudocomentariile apărute după nenorocirea de la Crevedia, a cerut arestarea lui Cioloș, Voiculescu și a celorlalți care au venit la guvernare imediat după el. Pentru că ei sunt de vină de dezastrul lăsat, de lipsa paturilor pentru marii arși, etc. Ieșirea consilierului a fost taxată de Cabinetul Ciolacu și cam atât.
Iar focurile au început să se împrăștie și mai abitir peste patrie, în timp ce Ponta continuă să-i toarne lui Ciolacu diverse strategii externe, și cu o șopârlică bine așezată: ”Vlad Voiculescu e de vină”.
Ce plus valoare aduce Victor Ponta în Guvern? Căci în spațiul public știm, împroașcă venin! Pe cine mai reprezintă? Pentru că am văzut că la ultimele alegeri a fost taxat monumental. Cât mai așteptăm până la următoarea zarvă creată de proaspăt-importantul politician care devenise anonim?