Are șanse? Românul care ar putea ajunge în noul Guvern din Italia!
Claudiu Stănășel este un tânăr în vârstă de 28 de ani, care a reușit să obțină, în urma votului cetățenilor din Italia, funcția de vicepreședinte al Consiliului Local din orașul cu 200.000 de locuitori, în care locuiește. El are șanse să facă parte din noul guvern al Italiei.
Stănășel a muncit în mai multe domenii în acești ani dar ceea ce este cel mai important pentru el este că, în momentul de față, e nevoie de un guvern puternic, o țară puternică care să schimbe ceea ce se întâmplă în Europa „și mă refer la situația care și România o traversează, referitor la prețul gazului”, spune el.
„În Italia, în sfârșit a câștigat coaliția care a spus adevărul cetățenilor din Italia. Eu sunt foarte fericit pentru că munca pe care am desfășurat-o în acești trei ani printre oameni, alături de oameni, pentru a le spune adevărul, pentru a le spune un program politic diferit, o viziune diferită a funcționat și sunt mândru să pot spune că acum este în plan o schimbare foarte mare”, a declarat Claudiu Stănășel la Antena 3.
Avem nevoie de un plan internațional care să spună gata
„Noi, Italia și mai ales România, avem o situație în care avem nevoie de un plan internațional care să spună gata, pentru că pentru că avem nevoie de a ajuta cetățenii români și cetățenii italieni”, susține Claudiu Stănășel.