Argint pentru echipa României la Olimpiada Internațională de Gastronomie
Echipa României a obținut două medalii de argint la Olimpiada Internațională de Gastronomie, care are loc o dată la patru ani, în orașul Stuttgart din Germania.
Olimpiada Artei Culinare este cel mai prestigios concurs internațional de gătit din lume, la ediția din acest an fiind prezenți 1200 de bucătari și patiseri din 76 de țări.
Echipa României a inclus 17 bucătari, care au gătit într-o bucătărie cu pereți transparenți, pentru a fi văzuți.
„Au fost două probe. La Chef Table am avut finger food, un platou cu două tipuri de pește, la partea de carne am avut vițel. Pentru desert am folosit mult miez de nucă și prune. La Proba Națiunilor am avut 110 invitați care trebuiau serviți cu un starter pe bază de pește și diferite garnituri pe care le-am făcut. Am avut vițel cu ciuperci champignon, ceapă murată și gem de prune, un sos din hribi și sos brun. La desert am avut ceva pe bază de ciocolată, biscuiți, prune și înghețată”, a declarat bucătarul chef Marian Zăncianu, pentru Aleph News.
În urmă cu patru ani, echipa României a obținut o mențiune și bronzul, în timp ce acum a fost foarte aproape să obțină aurul.
Mai trebuie precizat că și Echipa Națională de Bucătari Juniori a României a obținut două medalii, însă de bronz.