Arhiepiscopul Tomisului, invitație pentru Iohannis și Guvern: Să ia parte la sărbătoarea naţională Sfântul Apostol Andrei
Arhiepiscopul Tomisului Teodosie continuă insistențele pentru desfășurarea pelerinajului de Sfântul Apostol Andrei și îl invită pe președintele Klaus Iohannis, pe premierul Ludovic Orban și pe ceilalți membri ai Guvernului liberal să ia parte la acest eveniment.
„Luni, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare naţională legală, în care ortodocşii şi catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. Arhiepiscopia Tomisului şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, personal, invită autorităţile de stat centrale şi locale (preşedinte, premier, membri ai Guvernului, parlamentari, prefect, preşedinte al Consiliului Judeţean, primari, consilieri judeţeni şi locali etc.) să ia parte la sărbătoarea naţională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului, transmis sâmbătă.
Conform programului lui ÎPS Teodosie, arhiepiscopul va oficia, luni, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea constănţeană Ion Corvin, judeţul Constanţa.
În fiecare an, pelerinajul de Sfântul Apostol Andrei are loc pe 30 noiembrie în localitatea Ion Corvin.
Pelerianjul de Sfântul Andrei, interzis de instanță
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au hotărât că anul acesta nu va avea loc pelerinajul de Sfântul Andrei. Decizia poate fi contestată în cinci zile. Sfântul Andrei este pe 30 noiembrie, deci chiar dacă decizia ar fi fost contestată aceasta nu va fi pusă în practică.
Pe timpul stării de urgență s-a stabilit că la pelerinajele religioase pot participa doar localnicii. Judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins solicitatea Arhiepiscopiei Tomisului prin care s-a cerut ca măsura Guvernului să fie anulată astfel încât pelerinajul de Sfântul Andrei să aibă loc. Astfel, la pelerinjaul de la Peștera Sfântului Apostol Andrei vor putea participa doar localnicii din Ion Corvin.