Ce ar putea fi, de fapt, noua armă spațială misterioasă a Rusiei?

Teoriile includ o armă nucleară spațială sau un bruiaj cu propulsie nucleară.

Washingtonul a fost în alertă pe 14 februarie în urma unei știri despre un misterios armament spațial rusesc. Mike Turner, președintele Comitetului de informații al Camerei, a cerut Casei Albe să declasificarea informațiilor referitoare la o „amenințare gravă la adresa securității naționale”. Emisiunile americane și ziarele au afirmat că este vorba despre un sistem nuclear spațial rusesc, încă neimplementat, care ar putea pune în pericol sateliții americani și ai aliaților. Ce ar putea fi acesta?

Multe dintre rapoartele inițiale sunt contradictorii, unele publicații descriind o navă spațială propulsată de energie nucleară, altele un vehicul armat nuclear. Există în esență trei opțiuni: o armă nucleară „pop-up” proiectată pentru a distruge sateliții, care ar fi staționată la sol și lansată doar atunci când urmează să fie utilizată; o armă nucleară care ar fi staționată în orbită; sau un satelit propulsat de energie nucleară care nu ar fi o bombă în sine, ci ar folosi energia nucleară pentru a alimenta alte tipuri de dispozitive, scrie The Economist.

Dacă Rusia planifică să implementeze o armă nucleară în orbită completă – în loc de una „fracționară” în care nu ar înconjura complet Pământul – ar încălca Tratatul privind spațiul cosmic din 1967. Detonările nucleare în spațiu sunt interzise și prin Tratatul privind interzicerea testelor parțiale din 1963, la care Rusia este semnatară. În afara aspectelor legale, ar fi o armă distructivă și indiscriminată.

Pe Pământ, radiația intensă din explozia nucleară nu numai că provoacă daune directe, dar creează și un val de șoc imens, declanșează incendii și generează radiații secundare. În vidul spațial, radiația este factorul principal. Pulsația electromagnetică creată de o explozie orbitală ar putea deteriora electronica sateliților pe o mare parte din cer. Când America a efectuat un test nuclear la înălțime în 1962, cunoscut sub numele de Starfish Prime, nu numai că a deteriorat sateliții în linia de vizare, dar și pe cei de cealaltă parte a Pământului, deoarece radiația a fost direcționată de câmpul magnetic al planetei. Radiația ridicată a deteriorat în cele din urmă sau a distrus aproximativ o treime din toți sateliții aflați atunci în orbită joasă a Pământului (LEO).

Dacă Rusia ar efectua o detonare similară astăzi, având în vedere cei aproximativ 8.300 de sateliți activi în LEO, ar afecta nu numai sateliții americani, ci și pe cei din Rusia, China și alte țări. Ar putea afecta și Stația Spațială Internațională, care are în prezent la bord trei ruși, și cea chineză, Tiangong, care are în prezent o echipă de trei persoane. Sateliții militari și de informații americani, în special cei utilizați pentru comanda și controlul nuclear, tind să aibă electronica consolidată pentru a rezista unor astfel de pulsuri. Sateliții comerciali nu au. Pe scurt, un atac de acest fel pare mai potrivit pentru statele disperate precum Coreea de Nord și Iranul, care au puține capacități spațiale proprii de protejat și, într-o criză, pot simți că nu au nimic de pierdut.

Scopul Rusiei de a trimite o bombă nucleară în orbită, în loc să folosească o rachetă deja existentă la sol, ar putea fi de a ajunge la orbita geosincronă (GEO) – o bandă importantă la aproximativ 36.000 km de suprafața Pământului, comparativ cu LEO, care se află sub 2.000 km, notează Matthew Bunn de la Universitatea Harvard. Sateliții în GEO înconjoară globul o dată pe zi și par să fie fixați pe cer, ceea ce este util pentru transmitere, avertizare împotriva rachetelor și altele. Mulți sateliți valoroși de supraveghere și comunicații militare americane sunt amplasați acolo. Rachetele nucleare existente nu pot ajunge la această altitudine, subliniază Bunn.

A doua teorie despre ce ar putea fi arma, raportată de PBS NewsHour, este că Rusia intenționează să implementeze un satelit propulsat de energie nucleară cu capacitate de război electronic (EW). Scopul unui atac electronic este să bălăcească sau să înșele semnalele trimise sau primite de satelitul țintă; majoritatea acestor atacuri sunt temporare și reversibile. Multe țări, inclusiv America și Rusia, au platforme terestre de război electronic care pot viza sateliții. Să o faci din spațiu este mai dificil, dar ar putea permite atacuri mai concentrate și persistente, mai ales dacă arma poate fi plasată aproape de țintă.

Se știe că Rusia a explorat astfel de sisteme. Un raport despre capacitățile antistelit globale publicat anul trecut de Secure World Foundation, o NGO, a notat: „Noi dovezi sugerează că Rusia ar putea dezvolta platforme spațiale de război electronic de mare putere pentru a-și completa platformele terestre existente”. Un articol din 2019 în Space Review, o revistă de specialitate, descria un satelit propulsat de energie nucleară proiectat în acest scop și cunoscut sub numele de Ekipazh. Dmitry Stefanovich de la Academia Rusă de Științe indică și către un proiect rusesc separat cunoscut sub numele de Zeus, un „remorcher spațial” propulsat de energie nucleară planificat pentru aproximativ 2030, care ar putea găzdui o serie de capacități, inclusiv bălăcirea semnalelor.

De ce să folosești un reactor nuclear pentru a-l alimenta? Acea idee este și ea veche: America a trimis primul reactor nuclear în orbită în 1965, iar Uniunea Sovietică a trimis mai mult de 40 de astfel de sateliți. Avantajul lor este că pot genera multă energie. Acest lucru a permis sateliților sovietici să transporte radare mai puternice. Astăzi, ar permite sateliților ruși să transporte jammer-e mai puternice. Space Review descrie documente rusești care explică faptul că reactorii nucleari de pe sateliți au permis instalarea de „jammer-e care funcționează într-un spectru larg de frecvențe”. Dacă ar fi plasați în orbite foarte eliptice sau geosincrone – cele care mențin un satelit deasupra aceluiași punct pe Pământ pentru perioade mai lungi – ar permite „suprimarea neîntreruptă a sistemelor electronice în zone mari”.

James Acton, un expert de la Carnegie Endowment, un think-tank din Washington, sugerează un motiv pentru care acest lucru ar putea fi atractiv pentru Rusia. În ultimii ani, observă el, forțele armate americane au devenit din ce în ce mai interesate de constelațiile „proliferate” cum ar fi sateliții Starlink ai SpaceX, care au fost larg folosiți de Ucraina și forțele sale armate. Astfel de constelații, care cuprind mii de sateliți, ar fi imposibil de doborât fizic, unul câte unul. Un atac electronic pe o zonă largă este o altă poveste.