Armand Goșu: România riscă să aibă graniță cu Rusia în Delta Dunării
În autoproclamata Republică Transnistria au fost luate măsuri speciale, după ce luni seară și marți dimineață au fost mai multe explozii în regiune. Autoritățile din Republica Moldova vorbesc de acţiuni subversive ale Federaţiei Ruse. Krremlinul a anunțat ă urmărește îndeaproape situația.
Analiștii de la Chișinău vorbesc despre acţiuni subversive ale Federaţiei Ruse, de natură să creeze pretexte pentru o eventuală invazie în Republica Moldova.
Istoricul Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic, spune că incidentele din Transnistria ar fi provocări care ar putea duce la destabilizarea situației în regiune. „Asta nu ar însemna neapărat un război”, a afirmat Armand Goșu la Europa FM. El nu nu exclude riscuri și pentru România.
„Asta se traduce pentru noi, pentru România, a avea sau a nu avea graniță în Deltă cu Rusia, pentru că tu deja ai graniță cu Rusia în bazinul Mării Negre din 2014”, a spus Armand Goșu. Situația e cu atât mai delicată cu cât minoritatea rusofonă din Transnistria îl susține pe Vladimir Putin.
În Transnistria avem provocări
„Moldova a evitat a interzice televiziunile rusești. Spre deosebire de Ucraina, Moldova nu le-a interzis. Azi încă moldovenii își iau cea mai mare parte din informații de la televiziunile rusești, iar rezultatul este acesta: că în Transnistria avem provocări care ar putea destabiliza situația”, a mai spus Armand Goșu.