Armata ucraineană a eliberat întreaga regiune Nikolaev
Întreaga regiune Nikolaev, cu excepția unei mici zone, a fost eliberată de armata ucraineană, după aproape opt luni de ocupație rusă. Regiunea este în sudul țării, are deschidere la Marea Neagră și se află între Odesa și Herson.
Șeful REgiunii Nikolaev, Vitaly Kim, a declarat că aproape întregul teritoriul a fost eliberat de ocupanții ruși.
„Acum, oficial: întreaga regiune Mykolaiv (cu excepția zonei Kinburn) a fost eliberată”, a transmis Kim pe Telegram.
Potrivit acestuia, sistemul de alimentare cu apă de la Dnipro se află sub controlul forțelor armate ale Ucrainei.
Kim a spus că în viitorul apropiat va putea anunța când se va relua alimentarea cu apă potabilă în Nikolaev.
Armata ucraineană a pătruns vineri și în Herson, cel mai important oraș ocupat de ruși la începutul invaziei în Ucraina.
Autoritățile regimului rus de ocupanție din regiunea Herson au ordonat locuitorilor să părăsească de urgență orașul pe 22 octombrie și să treacă pe malul stâng al Niprului din cauza „situației tensionate de pe front”.