Artiştii şi publicul de la Met Opera din New York, obligaţi să se vaccineze anti-corornavirus
Artiştii şi publicul de la Met Opera din New York vor fi obligaţi să se vaccineze anti-Covid-19 pentru a intra în instituţie.
Metropolitan Opera din New York a fost închisă în martie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus.
„Met va fi o casă total vaccinată. Publicul va trebui să facă dovada vaccinării complete, aprobată de Agenţia Americană a Medicamentului (FDA) sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a putea intra în clădire”, au scris reprezentanţii Met Opera într-un mesaj transmis angajaţilor.
Echipele tehnice şi muzicale care vor avea acces în operă vor trebui să fie vaccinate.
Următoarea stagiune este prevăzută să se deschidă în septembrie, potrivit Le Figaro.
„Toţi artiştii şi membrii orchestrei, corurilor şi echipelor vor face la fel”, a adăugat Opera, instituţia americană de spectacol cu 3.000 de salariaţi.
Opera a adăugat că o astfel de măsură va permite, conform directivelor actuale ale Centrului pentru prevenirea bolilor (CDC) să primească ”la capacitate maximă” public.
Pentru moment, Broadway nu a făcut un anunţ colectiv, dar printre primele spectacole reluate sunt: ”Springsteen pe Broadway” (din 26 iunie) şi ”Pass Over” (4 august) care au cerut ca publicul să fie vaccinat.
Stagiunea 2021-22 trebuie să înceapă la 27 septembrie la Met, care va afişa în program prima dată o operă compusă de un muzician de culoare, ”Fire Shut Up in My Bones” de Terence Blanchard.