„Aș vrea să aflu și eu cum m-am numit!”

V-ați întrebat vreodată cum v-ați simți, dacă n-ați ști sigur cum vă numiți, cine vă sunt părinții, la ce dată v-ați născut? V-ați întrebat cum e să trăiești cu incertitudini, cu întrebări, cu angoase? V-ați întrebat cum e să bâjbâi prin viață, fără să știi, exact, cine ești, al cui, când și cum te-ai născut?

V-ați întrebat cum, în ce fel a încurcat soarta ițele, de trebuie să treci prin viață târând după tine atâtea nebuloase? Cred că e crunt. Cei care avem un nume, părinți, rădăcini, certitudini, putem să ne considerăm fericiți și binecuvântați.

Daniela Danica nu se numără printre acești oameni. Ea a fost abandonată pe treptele Tribunalului Bacău în 1990. Avea între șase și opt ani. Așa au decis medicii care au fost chemați la fața locului, că are.

Și tot ei i-au pus, pe acest aspect, o dată de naștere pentru copilă! 30 august, data la care a fost găsită pe treptele unei institușii!  Am descoperit-o pe Daniela pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României. Strigătul ei de durere, de neputere, de revoltă, emoționează și răvășește. Vi-l arătăm așa cum l-a scris ea:

„Salutări tuturor!

Numele meu este DANICA DANIELA. M-am născut pe 30 august 1983. Data nașterii este aproximativă, pentru că a fost stabilită de medici la data găsirii mele în BACAU. Îmi caut familia biologică despre care nu știu nimic sigur. În urma unor verificări pe cont propriu am aflat că mama s-ar putea numi DANICA MIOARA și aș avea foarte mulți frați, printre care și o soră, DANICA AURELIA, undeva în JUDEȚUL BACAU.

Vă voi povesti puțin din ce știu din trecut.

Am fost găsită în fața Tribunalului Bacău pe 30 august 1990. Doctorii au spus că aș avea între 6 și 8 ani. În unele documente apar născută în 1983 în altele în 1984. Nici măcar numele nu știu dacă a fost acesta. Certificatul de naștere mi s-a eliberat la 14 ani, când mi-a fost necesar la buletin. Aș vrea să aflu și eu cum m-am numit, unde m-am născut și când, dar, mai ales, cine mi-a dat viață. Știu că e greu, dar poate mama mea vede acest anunț și  mă recunoaște.

După viața pe care am avut-o nici nu știu dacă mă mai poate supăra ceva, așa că vă rog să DISTRIBUIȚI postarea. Poate mă vede, poate o mamă se întreabă unde e copilul ei născut acum aproape 40 ani. Vă mulțumesc tare mult!”

Așa că, fără alte cuvinte, dăm și noi mai departe rugămintea, apelul, durerea Danielei. Menționând și noi că, dacă e cineva care poate să dea o mână de ajutor, să o facă pe adresa redacției sau pe pagina  The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.