ASF a aprobat oferta de răscumpărare a Fondului Proprietatea, la prețul de 0,6622 lei/unitate

Publicat: 05 sept. 2024, 19:21, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
ASF a aprobat oferta de răscumpărare a Fondului Proprietatea, la prețul de 0,6622 lei/unitate

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de ofertă publică de cumpărare a 269.000.000 acțiuni emise de societatea Fondul Proprietatea, sub formă de acțiuni și certificate globale de depozit (GDR), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Prețul de cumpărare este de: 0,6622 lei/acțiune, respectiv echivalentul în USD a sumei de 33,1100 lei/GDR. Perioada de derulare a ofertei este 11.09.2024 – 25.09.2024.

Fondul Proprietatea a actualizat numărul de acțiuni pe care vrea să le răscumpere în oferta publică, la 269 milioane de acțiuni, de la 350 de milioane de acțiuni, potrivit unui raport transmis, ieri, Bursei de Valori București.

La Bursa de Valori București (BVB), indicii s-au prăbușit, pentru a doua zi consecutiv, pe fondul turbulențelor create de Fondul Proprietatea (FP), în contextul apropiatelor alegeri din Adunarea Generală a Acționarilor, pentru posturile de conducere și administrare.

Principalul indice BET era în minus, din nou, cu 0,57 la sută, la 17.905,77 puncte, la 60 de minute de la deschiderea pieței, după ce miercuri a marcat cea mai lungă serie de şedinţe consecutive fără creşteri din ultimii doi ani.

La jumătatea zilei, BET înregistrase o nouă scădere, de 1,12 la sută, până la 17.807,30 puncte.

Indicii erau în integraliatate pe roșu, cu scaderi de peste 1 la sută.