ASF are un post vacant de vicepreședinte
Un post de vicepreședinte la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a rămas vacant, după de ocupanta acestuia, Garbriela Horga, și-a înaintat demisia, luni.
Gabriela Horga este, din ianuarie 2024, vicepreşedinte al ASF, responsabil de piaţa de capital.
Demisia din funcție intervine în contextul în care candidează pentru un loc în Senatul României. Horga a obţinut în decembrie 2023 votul Parlamentului pentru postul de vicepreşedinte ASF, cu un mandat de 5 ani, anterior ea fiind deputat.
“Am transmis deja demisia din funcţia de vicepreşedinte al ASF şi voi candida la Senat în judeţul Giurgiu, din partea Partidului Naţional Liberal. În cele zece luni intense la ASF, cred că am demonstrat că se pot face lucruri bune într-un timp scurt.
Alături de colegii extraordinari din echipa de piaţă de capital de la ASF, am deblocat proiecte esenţiale pentru piaţa de capital, punând accent pe profesionalism şi rapiditate, organizând consultări cu toate părţile interesate”, a declarat pentru presă Gabriela Horga.
“Mi-am dorit enorm să realizez lucruri concrete pentru societate, iar acum avem, de exemplu, reglementări prin care putem proteja cetăţenii de fraudele financiare online sau prin care putem creşte accesul la piaţa de capital pentru autorităţile locale şi IMM-uri.
Am sprijinit şi din mandatul de deputat şi voi continua să sprijin şi mai puternic dezvoltarea pieţei de capital din forul legislativ şi voi face parte din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, valorificând şi experienţa acumulată la ASF”
„Ştiu, după aceste zile 10 luni de mandat, că un reglementator eficient şi puternic are nevoie, în primul rând, de legi bune, în folosul investitorilor, participanţilor la pieţele financiare, şi pot face asta cu mai multă forţă din Parlamentpiaţă de capital dezvoltată înseamnă un mediu de afaceri sănătos cu acces la finanţare, o creştere a companiilor pe baze sănătoase”, continuă ea.
Potrivit OUG 93/2012, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF, membrii Consiliului trebuie să îndeplinească anumite condiţii printre care “să nu fie senatori, deputaţi sau membri ai vreunui partid politic ori organizaţie politică pe perioada exercitării mandatului”.
La finalul anului 2023, Gabriela Horga a obţinut votul Parlamentului pentru postul de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru sectorul instrumente şi investiţii financiare. Votul din plen s-a bazat pe avizul favorabil al comisiilor de buget – finanţe.
Potrivit informaţiilor de pe profilul personal de Facebook, Gabriela Horga este lector universitar la ASE şi fost lector la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. A mai fost secretar de stat la Cancelaria Prim-ministrului (decembrie 2019-decembrie 2020) şi a lucrat la Ministerul de Finanţe.
Din 2022 este lector universitar doctor la ASE Bucureşti, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ), iar între 2012 şi 2022 a fost lector la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Ovidius Constanţa.