ASF: Generaţiile tinere vor fi supuse unor riscuri financiare care sunt în creştere
Generaţiile tinere vor fi supuse unor riscuri financiare care sunt în creştere şi se vor confrunta cu produse financiare din ce în ce mai sofisticate, a afirmat, luni, Ioana Grigore, inspector de specialitate la Direcţia de Comunicare şi educaţie financiară a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
„Ne dori în mod sigur un copil educat, pregătit pentru viaţă pentru că ştim cu toţii că educaţia financiară este benefică deoarece permite înţelegerea acelor fenomene financiare din viaţa noastră, deci din viaţa noastră de zi cu zi, şi există studii care demonstrează efectul pozitiv pe care îl are participarea în cadrul unor programe de educaţie financiară. Ne referim aici la comportament. Iar pregătirea unui tânăr pentru maturitate trebuie să aibă în vedere tocmai transmiterea acestor cunoştinţe financiare. Trebuie neapărat să ţinem cont, din punctul meu de vedere, că generaţiile tinere vor fi supuse unor riscuri financiare care sunt în creştere. Ele se vor confrunta cu produse financiare din ce în ce mai sofisticate şi, practic, va fi necesar să asigurăm accesul la aceste servicii financiare încă de la cele mai fragede vârste”, a susţinut Ioana Grigore, conform Agerpres.
Prezentă la dezbaterea „Copil învăţat sau copil pregătit pentru viaţă”, organizată de grupul de iniţiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor, reprezentantul ASF a menţionat că strategia Autorităţii abordează educaţia financiară şi din perspectiva protecţiei consumatorului, pentru că se urmăreşte formarea acelui comportament, atât pentru consumatorii actuali, dar mai ales pentru cei viitori.
„Practic, tânărul de azi nu este altceva decât consumatorul de mâine. Şi, deci, pe de o parte este importantă această creştere a nivelului de protecţie a consumatorului, iar pe de altă parte este necesară îmbunătăţirea nivelului de capabilitate financiară. În acest sens, Autoritatea a organizat o serie de programe şi de acţiuni de educaţie financiară care vizează toate cele trei sectoare financiare nebancare”, a afirmat Ioana Grigore.
De asemenea, Csaba Balint, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a vorbit despre programele de educaţie financiară pe care instituţia le-a derulat sau doreşte să le organizeze în viitor.
„Banca Naţională îşi propune ca, începând cu anul şcolar 2021 – 2022, să demareze un nou proiect de educaţie financiară dedicat elevilor din învăţământul preuniversitar prin care să asigure accesul la informaţii clare, corecte, transparente cu privire la iniţierea, derularea şi reuşita unei afaceri. Scopul acestui proiect va fi formarea de deprinderi şi capacităţi de analiză, comunicare, gândire independentă, autonomie în luarea unor decizii şi chiar gândirea conceptuală”, a spus Balint.