ASF propune o lege pentru consolidarea pieței de capital din România
ASF dorește modificarea și completarea legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a participat luni, 5 februarie 2024, la o dezbatere publică ce a avut ca subiect proiectul legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, proiect ce a fost supus consultării publice.
Obiectivele proiectului de lege, elaborat la nivelul ASF, au vizat îndeplinirea obligațiilor României ca stat membru de a transpune în cadrul legislației naționale actele normative emise la nivel european în domeniul emitenților, precum și actualizarea/îmbunătățirea cadrului legal național aplicabil în acest domeniu, prin valorificarea propunerilor și observațiilor rezultate în urma dialogului permanent avut de ASF cu entitățile specifice pieței de capital.
În contextul derulării procesului de consultare publică pe marginea proiectului de lege, au fost primite din piață o serie de propuneri și observații, care sunt analizate cu o deosebită atenție de către ASF, scopul principal fiind introducerea la nivelul proiectului de lege a unor măsuri care să conducă la crearea unui cadru de reglementare solid, menit să asigure dezvoltarea sustenabilă a pieței de capital autohtone și protecția investitorilor.
ASF manifestă deschidere în preluarea observațiilor și propunerilor venite din partea stakeholderilor, care pot să asigure o derulare adecvată a operațiunilor pe piața de capital, cu luarea în considerare a atribuțiilor și a ariei de competență a ASF, în calitate de autoritate a pieței de capital.
Proiectul de lege supus consultării publice are în vedere, în principal:
- Transpunerea unor prevederi ale Directivei (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE referitoare la raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi.
Directiva menționată are în vedere, în principal, dezvăluirea de către entitățile ce fac parte din categoria entităților de interes public de informații referitoare la riscuri și oportunități care decurg din problemele sociale și de mediu, respectiv de informații legate de impactul activităților lor asupra oamenilor și asupra mediului.
- Transpunerea unor prevederi ale Directivei (UE) 2022/2381 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 noiembrie 2022 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăților cotate la bursă și măsuri conexe.
Directiva (UE) 2022/2381 urmărește să asigure aplicarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și să conducă la o reprezentare echilibrată din punctul de vedere al genului în cadrul posturilor de conducere ale societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată.
- Introducerea unor măsuri pentru atingerea unor obiective stabilite prin Strategia națională pentru dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026.
Prin proiectul de lege a fost avută în vedere introducerea unor măsuri menite să contribuie la atingerea unor obiective stabilite prin Strategia pieței de capital, scopul fundamental fiind promovarea dezvoltării și consolidării pieței de capital autohtone, prin crearea premiselor pentru creșterea finanțării prin intermediul acestei piețe, cu efecte pozitive asupra dezvoltării mediului de afaceri și a economiei naționale.
Astfel, la elaborarea proiectului de lege au fost luate în considerare, printre altele, îmbunătățirea condițiilor pentru listarea pe piața de capital, precum și creșterea participării investitorilor individuali și a mediului de afaceri la piața de capital, fiind introduse și dispoziții care vizează:
– reducerea perioadei de timp necesare pentru atragerea de capital, ce se poate realiza inclusiv în contextul publicării cu celeritate a actelor modificatoare a actelor constitutive ale emitenților;
– asigurarea unei protecții sporite a acționarilor în societățile listate pe piața reglementată, prin introducerea unor prevederi legate de exercitarea unor drepturi ale acționarilor (dispoziții legate de aplicarea metodei votului cumulativ pentru alegerea administratorilor).
- Introducerea unor dispoziții ca urmare a unor propuneri venite din piață, precum și ca urmare a necesității de reglementare a unor aspecte identificate în activitatea de supraveghere desfășurată la nivelul ASF, respectiv introducerea unor dispoziții în contextul unei operațiuni de rezoluție a unor entități care au și calitatea de emitent.
La nivelul proiectului de lege au fost introduse și unele prevederi ca urmare a propunerilor transmise ASF în decursul timpului de către entități din piață, formulate inclusiv în cadrul unor grupuri de lucru formate din reprezentanți ai pieței și ai Autorității, care au avut drept obiectiv principal analizarea problematicilor/subiectelor de interes care necesitau clarificări/adoptarea de măsuri instituționale, respectiv identificarea de soluții pentru acomodarea unor aspecte identificate în activitatea curentă de către entitățile supravegheate. Totodată, a fost avută în vedere și reglementarea unor aspecte menite să asigure derularea corespunzătoare a unor operațiuni cu efecte benefice asupra eficientizării și creșterii transparenței acestora, a căror reglementare și clarificare a rezultat din activitatea practică de supraveghere derulată de către ASF.
Regăsiți AICI principalele propuneri rezultate în urma procesului de consultare publică.