Ashley: bilanț provizoriu IGSU (Video)

Publicat: 29 sept. 2024, 22:19, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Ashley: bilanț provizoriu IGSU (Video)
Foto: impact.ro

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, duminică seara, că până la ora 20.00 au fost evacuate peste 3.500 de persoane din judeţul Galaţi, 60 din judeţul Vaslui şi două din judeţul Braşov. Furtuna Ashley a produs efecte în Bucureşti, dar şi în alte 35 de localităţi din 16 judeţe.

În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, în data de 29.09.2024, în intervalul orar 07.00 – 20.00, s-au înregistrat efecte în 35 localităţi din 16 judeţe (AR, AG, BR, BV, CV, DB, HD, IS, IF, NT, OT, PH, SJ, SB, TM şi VL) şi municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din trei case, șapte curţi, trei beciuri, un subsol de bloc, o instituţie publică şi un depozit operator economic, cât şi pentru degajarea a 25 copaci şi doi stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil, fiind avariate trei autovehicule”, a transmis, duminică seara, IGSU.

Potrivit sursei citate, au fost evacuate preventiv/autoevacuate în judeţul Galaţi 3.550 de persoane din 19 localităţi, în judeţul Vaslui 60 persoane din trei localităţi şi din judeţul Braşov (localitatea Budila) două persoane la rude/aparţinători.

Din cauza condiţiilor hidrometeorologice nefavorabile, circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate pe un drum judeţean (DJ 687/HD), iar la momentul raportării, traficul feroviar este temporar oprit pe secţia de cale ferată nr. 202 (între loc. Simeria/HD şi loc. Petroşani/HD) din cauza unui copac căzut pe linia de contact”, a mai transmis sursa citată.

Măsuri IGSU pentru prevenirea și limitarea efectelor

Pentru gestionarea acestor situaţii, au fost luate următoarele măsuri:

– evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 25 de localităţi din judeţul Galaţi (Băneasa, Bălăbăneşti, Bereşti, Bereşti-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Griviţa, Jorăşti, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Smulţi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu şi Valea Mărului);

– intensificarea măsurilor de informare a populaţiei în zonele cu risc de inundaţii cu privire la fenomenele hidrometeorologice prognozate;

– suspendarea cursurilor la nivelul instituţiilor de învăţământ începând cu data de 30.09.2024 în 25 localităţi (Băneasa, Bălăbăneşti, Bereşti, Bereşti-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Griviţa, Jorăşti, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Smulţi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu şi Valea Mărului) din judeţul Galaţi;

– executarea unor lucrări de consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul judeţelor Galaţi şi Vaslui, în zonele cu potenţial pericol, din cauza depunerilor şi colmatării cursurilor de apă ca urmare a precipitaţiilor şi viiturilor manifestate în perioada anterioară;

– transmiterea prognozelor, avertizărilor, înştiinţărilor şi informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autorităţile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;

– menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;

– realizarea unei evidenţe a persoanelor vulnerabile şi cu dizabilităţi care ar putea avea nevoie de sprijin şi adoptarea măsurilor preventive;

– instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;

– monitorizarea în teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenţionările hidrologice periculoase emise;

– activarea grupei operative şi a centrelor judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, în 29 judeţe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, GJ, GL, GR, HD, HR, IF, IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TL, TR, VL, VN, VS) şi municipiul Bucureşti aflate sub avertizare cod portocaliu;

– dublarea efectivelor la nivelul Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă aflate sub avertizare cod portocaliu şi roşu;

– emiterea a 6 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 2 judeţe (Galaţi şi Ilfov) şi municipiul Bucureşti.

Potrivit IGSU, în aceste momente, peste 1.000 de pompieri din ţară se află în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi. De la miezul nopţii, judeţul Galaţi va fi sub cod roşu de precipitaţii.

De la ora 20.00, în Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei, estul şi sudul Transilvaniei, zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa este cod portocaliu.

Vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50…70 l/mp şi local peste 80…100 l/mp”, a transmis ANM.