Asistentă medicală din Sibiu, revoltată: I-am rugat să se vaccineze şi nu au făcut-o şi acum sunt la noi bolnavi
O asistentă medicală care îngrijeşte de doi ani de zile pacienţi cu COVID-19, dar s-a implicat constant şi în campanii de vaccinare, Mihaela Oprean de la Spitalul General Căi Ferate (C.F.) din Sibiu, a declarat că o revoltă faptul că i-a rugat pe mulţi sibieni să se vaccineze, iar ei nu au ascultat, după care s-au infectat şi au fost pacienţi în acest spital, ajungând să fie îngrijiţi de medicii şi asistentele de aici.
„Ce mă revoltă? Mă revoltă că am mers în campanii de vaccinare şi i-am rugat să se vaccineze şi nu s-au vaccinat şi acum sunt la noi bolnavi. (…) Vă rog, vaccinaţi-vă!”, a mărturisit Mihaela Oprean, pentru Agerpres.
După doi ani de îngrijit doar pacienţi cu COVID-19, Mihaela Oprean este optimistă şi speră ca totuşi populaţia să se imunizeze, pentru a evita formele grave ale bolii şi decesul.
Duminică, după ce a ieşit din tura de la Spitalul General C.F. Sibiu, singurul din judeţul Sibiu care internează de la începutul pandemiei doar bolnavi cu COVID-19, Mihaela Oprean a vaccinat cetăţeni veniţi la maratonul care a avut loc la sediul Filarmonicii.
Şi colega Mihaelei Oprean prezentă duminică la Maratonul vaccinării de la Sibiu, Gabriela Stoian, asistentă de Radiologie, a declarat că este surprinsă că încă mai există oameni care nu cred că virusul există şi că boala COVID-19 poate să fie mortală.
„Orice caz te marchează. Decesul este chiar ultima fază, dar până la deces, te poate marca orice! (…) Ce mă revoltă? Faptul că ei nu cred că există virusul. Sunt mulţi care nu cred. Eu i-aş băga în zona roşie, unde sunt pacienţii cu COVID-19 şi poate atunci ar crede sau să vadă cum arată plămânii unor pacienţi infectaţi şi poate atunci ar crede că există virusul. Am avut cazuri când mai aveau 5 % din plămâni. Eu cred că oricine ar înţelege. Ce le-aş spune tuturor? Vaccinaţi-vă!”, a arătat Gabriela Stoian, asistent medical Radiologie la Spitalul General C.F. Sibiu.