Asistentă medicală ucraineană spânzurată public de ruși pentru proteste
Invadatorii ruși din orașul Skadovsk, regiunea ocupată Herson, au executat public o localnică de 56 de ani, asistenta medicală Tatyana Mudrenko, pentru că a strigat „Skadovsk este Ucraina!”
Informația a fost publicată de Financial Times, citând mărturiile Nataliei Chorna, sora femeii executate.
Mudrenko lucra ca asistentă medicală și protesta activ împotriva ocupației rusești.
Unul dintre ultimele conflicte a avut loc la începutul lunii octombrie, când a mustrat pe stradă poliția ucraineană pentru cooperarea cu armata rusă și a strigat „Skadovsk este Ucraina!”
Potrivit martorilor oculari, după aceea, femeia și soțul ei, Anatoli Orekhov, în vârstă de 60 de ani, au fost reținuți.
Pe 15 octombrie, Natalia Chorna a fost informată că sora ei era moartă.
Femeii i –sa spus că „Tanya a fost spânzurată. I-au turnat ceva în gură și apoi au spânzurat-o în fața tribunalului”.
Soțul Tanyei a fost eliberat, avea brațul rupt și urme de bătăi. I s-a permis să-și îngroape soția dar, după înmormântare, a dispărut din nou.
Chorna a precizat că a sunat la morga locală, dar cei de acolo au refuzat să vorbească cu femeia. La scurt timp, i s-a trimis încă un certificat de deces al surorii sale, unde cauza a fost trecută „asfixie mecanică”.
Potrivit Financial Times, unele detalii legate de presupusa răpire și decesul asistentei Mudrenko nu au putut fi verificate deoarece au avut loc în zone inaccesibile jurnaliștilor occidentali.
În același timp, publicația a analizat certificatul de deces al lui Mudrenko, precum și declarații ale localnicilor și ale martorilor oculari, care confirmă mărturia Nataliei Chorna.