Asociaţia Credere: Raiffeisen Bank pierde definitiv un proces cu ANPC.14.000 clienţi prejudiciați cu peste 10 milioane euro

Publicat: 19 aug. 2021, 09:45, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Asociaţia Credere: Raiffeisen Bank pierde definitiv un proces cu ANPC.14.000 clienţi prejudiciați cu peste 10 milioane euro
Raiffeisen-Bank-Agentia-Lipscani

Raiffeisen Bank, acuzată de practici comerciale incorecte, a pierdut definitiv un proces cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în care nu mai puţin de 14.000 clienţi sunt afectaţi, iar prejudiciu creat debitorilor este de peste 10 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Credere.

Prin operaţiuni de restructurare a unor contracte de credit încheiate anterior anului 2010, profitând de starea de vulnerabilitate a debitorilor aflaţi în dificultate de plată, Raiffeisen Bank a majorat semnificativ dobânzile pe toată perioada contractuală, sub promisiunea eliminării unor comisioane care, în fapt, au fost introduse în rata de dobândă aferentă creditului. Pe cale de consecinţă, pentru o facilitate acordată debitorului pe o perioadă scurtă de timp (6 luni), acesta urma să plătească o rata a dobânzii majorată cu 20% pentru toată perioada contractuală rămasă până la scadenţă„, se precizează în comunicat.

Asociaţia menţionează că practica băncii a fost sancţionată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin Ordinul emis de Preşedintele ANPC nr. 280/09.07.2014, în conformitate cu Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte.

Raiffeisen Bank a contestat Ordinul respectiv, iar prin hotărâri succesive ale Curţii de Apel Bucureşti (sentinţa civilă nr. 952/17 martie 2017), respectiv ale Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia civilă nr. 647/06 februarie 2020), instanţele de judecată au constatat caracterul legal al măsurii dispuse de ANPC, banca având obligaţia de a returna către debitorii afectaţi sumele de bani achitate în plus cu titlu de dobândă, de la momentul operaţiunii de restructurare şi până în prezent.

Credere menţionează că a avut recent o întrevedere cu conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, primind asigurări că autoritatea va depune toate diligenţele pentru implementarea de către Raiffeisen Bank a hotărârii definitive pronunţate de către instanţa de judecată. Potrivit surselor oficiale, prejudiciul ar depăşi semnificativ estimarea realizată de Raiffeisen la 10 milioane de euro, din moment ce Ordinul nr. 280/09 iulie 2014 se aplică tuturor celor 14.000 de clienţi afectaţi, indiferent de statusul contractului de credit: activ sau inactiv.

Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 11 ani s-au implicat în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.