Asociațiile oamenilor de afaceri consideră creșterea pensiilor cu 40% o măsură nesustenabilă
Antreprenoarele grupate în CONAF și Consiliul Naţional al IMM-urilor condamnă decizia parlamentarilor de a majora pensiile cu 40% considerând măsura iresponsabilă și menită să provoace lipsa resurselor financiare bugetare pentru proiecte de investiţii.
Cristina Chiriac, președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este de părere că „fie că vorbim de creşteri salariale sau de pensii, în timp de pandemie, o creştere este o măsura iresponsabilă. Conştientizăm nevoia ca pensiile din România să fie crescute şi aceasta să se reflecte direct în sporirea nivelului de trai, însă momentul acesta nu este cel mai potrivit. Evoluţia economiei la nivel mondial este una negativă, lucru reflectat în indicatorii macroeconomici ai României. Ca urmare, pentru a acoperi cheltuiala cu majorarea pensiilor, guvernul va trebui să se împrumute şi mai mult la un nivel al dobânzilor pe plan internaţional în creştere. Ar fi bine dacă am putea discuta de o răspundere a aleşilor din parlament, care promovează astfel de măsuri fără o analiză amănunţită a efectelor în lanţ pe care le produc astfel de măsuri populiste”.
În același timp, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) este de părere că, având în vedere lipsa de resurse bugetare, „creşterile votate de Parlament vor avea ca efecte punerea în pericol a sustenabilităţii creşterii economice a României; deteriorarea deficitului de cont curent, având în vedere consumul care depăşeşte valoarea exporturilor; lipsa resurselor pentru investiţii, care să asigure o dezvoltare durabilă şi sustenabilă; creşterea deficitului public; crearea de tensiuni suplimentare pe piaţa forţei de muncă, în special în domeniul privat”.
Organizaţia patronală a IMM-urilor notează și că, potrivit raportului de ţară al Comisiei Europene despre România, țara nu a înregistrat niciun progres în domenii precum asigurarea implementării cadrului bugetar naţional; asigurarea sustenabilităţii sistemului public de pensii; îmbunătăţirea competenţelor prin sporirea relevanţei pe piaţa forţei de muncă a educaţiei şi formării profesionale şi a învăţământului superior; finalizarea reformei venitului minim de incluziune; îmbunătăţirea previzibilităţii procesului decizional; îmbunătăţirea guvernanţei corporative a întreprinderilor de stat.
Plenul Parlamentului a adoptat marţi rectificarea bugetară cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie. Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede creşterea acestuia cu 40%.