„Asta-i tot”: Abba se destramă definitiv!
Björn Ulvaeus şi Benny Andersson au confirmat că formaţia ABBA se va destrăma definitiv după lansarea viitorului album, intitulat „Voyage.
Potrivit The Independent, una trecută, cei doi membri ai trupei suedeze, alături de Agnetha Fältskog şi Anni-Frid Lyngstad, şi-au anunţat revenirea, dar şi lansarea primului album cu material muzical nou din ultimii 40 de ani şi o rezidenţă virtuală pe o arenă din Londra construită special în acest scop. Fanii au speculat, însă, că această revenire va fi un eveniment unic şi că membrii trupei nu vor continua să lanseze muzică după acest album.
Albumul va fi lansat pe 5 noiembrie
Într-un interviu acordat The Guardian, Ulvaeus şi Andersson au confirmat acest lucru şi au declarat că formaţia nu va mai lansa alte melodii după „Voyage”. „Asta-i tot”, a adăugat Andersson, adăugând că „aşa trebuie să se întâmple”. În 1982, „nu am spus de fapt ‘asta-i tot’”, a explicat Andersson cu referire la un interviu acordat realizatorului emisiunii „Late Late Breakfast Show”, Noel Edmonds. „Eu n-am spus niciodată că ABBA nu se va mai întâmpla”, a precizat el. „Dar vă pot spune acum: asta-i tot”, a subliniat Andersson.
Albumul „Voyage” va fi lansat pe 5 noiembrie.